În comuna Matca - celebră pentru legumele sale - ţăranii au muncit pe brânci, ca să ne vânda nouă ieftin. Recolta de astă-vara a fost atât de bogată, încât a salvat PIB-ul României. Teoretic, toţi am câştigat! În realitate - mare parte din recoltă a ajuns la gunoi, ţăranii au vândut în pierdere, iar pieţele sunt iarăşi pline de legume din import. Povestea agriculturii româneşti seamănă cu "Prostia Omenească" a lui Ion Creanga.
Strainii care au trecut prin Comuna Matca, patria legumelor romanesti, spun ca e singura zona din Europa, comparabila cu Antalia turceasca. Sere cat vezi cu ochii. Mii de hectare. Taranii de aici sunt renumiti pentru productia masiva de legume. Trei recolte pe an - primavara, vara si toamna. Familia Vasilache a produs in 2011 6 tone de rosii. Rosiile se culeg inainte sa dea in parg si se aseaza frumos, in depozitul frigorific improvizat sub vita de vie din curte. In sere, e forfota: unii dau rosia dupa ata, altii plivesc. Unii culeg, altii iriga... Munca fizica, pe o arsita de peste 40 de grade.
Matcasii isi fac treaba perfect, reusesc sa produca tot mai mult, tot mai repede. Anii trecuti, au facut profit rezonabil, dar imbatati de glorie, oamenii si-au cheltuit castigul pe vile si masini. Au facut credite grase - iar acum, multe constructii sunt neterminate, multe leasinguri neplatite - fiindca, in ciuda productiei record, in 2011 n-au mai facut profit. Degeaba au avut marfa multa, daca n-au stiut s-o vanda. In loc sa investeasca in retele de vanzare, in loc sa ajunga la cumparator, s-au inghesuit cu totii la piata en-gros din capul satului. Unde singurul client este samsarul pietar!
Un bax are 25 de kilograme. Pretul en-gros al taranului: 60 de bani - kilogramul de rosii. Cumparatorul vrea sa le obtina cat mai ieftin, dar nu vrea sa se incurce cu o jumatate de tona de marfa. Doar nu-i prost sa umple piata de la oras cu rosii, ca apoi tot el sa fie nevoit sa le scada pretul. Taranul ramane cu rosiile in portbagaj. Intermediarul e smecher - a invatat lectia economiei de piata: marfa putina - profit sigur, marfa multa, munca in zadar. Ce ar mai valora diamantele - de exemplu, daca s-ar gasi pe toate drumurile? Asa ca, in piata la Obor, vanzatorii sunt cartel pe fata! In aceeeasi zi in care producatorul din Matca se zbatea sa obtina pe kilogramul sau de rosii 60 de bani, vanzatorul la taraba afisa un pret european de 2-3 lei.
In piata de gros de la Matca, iesi mai bine daca vinzi cafea. Paharul se vinde cu 1 leu. Toti accepta pretul, nimeni nu negociaza, iar dozatorul nu primeste legume la schimb. Ca sa-si permita un pahar de cafea, un taran ar trebui mai intai sa vanda 10 kilograme de varza, 2 de rosii, sau unul de vinete.
Vestea ca-n piata preturile-s de mizerie se propaga prin sere mai repede ca vantul. Frumusete de varza, nici nu mai merita culeasa
Nea Costica Vasilache simte care-i problema. Desi harnici, oamenii n-au pic de strategie de vanzari!
Nici plecatul cu masina la oras nu reuseste sa excluda intermediarul care ne scumpeste artificial pretul. Culmea e ca taranul intelege perfect unde greseste: "Ne-am intins mai mult decat ne e plapuma! spune Tasica Pohrib. Acum avand teren mai mult, si putand sa muncim mai mult, ne-am axat sa fim noi producatori, si ceilalti sa vanda, dar ceilalti, ce-or fi zis, na, eu vand doua baxuri de rosii intr-o zi, imi fac siesta si pa, la revedere! Pe cand noi, cand ne duceam la piata, vedeam, daca mai e marfa, hai sa scadem pretul, noi repede faceam balanta, ei n-o fac, pentru ca ei vor sa castige in fiecare zi la fel."
Doua lumi paralele: care risca sa nu se mai intalneasca niciodata: cea a cumparatorului - grabit si furios pe preturi, si cea producatorului - zdrobit de propria-i concurenta si neputinta. Culmea e ca nici daca si-ar face timp, taranul nu mai incape in piata.
Cum e la altii? Mergem sa vedem. In Germania, un kilogram de rosii "cu gust de rosii" costa, nu gluma! Dar nemtii sunt cel mai muncitor si mai organizat popor european. Au si ei problemele noastre: invazia legumelor de import, fade dar ieftine. Si in pietele germane, tot intermediarii fac profit. Dar s-au straduit sa-i elimine
Degeaba produci mult daca nu stii sa vinzi! Nemtii ne ofera gratis o lectie de agricultura capitalista si profitabila. Si, in timp ce neamtul nu face un pas fara sa studieze mai intai problema, romanul pune carul inaintea boilor. Pana unde duce prostia omeneasca in agricultura? Pana la autoritati - spun in cor taranii.
Neamtul a fost destept. Si-a pus pe picioare propriul supermarket - o retea paralela de vanzare, cu vad, chiar la soseaua de Hanovra. Si chiar daca s-a limitat sa produca fructe, vinde de toate! Adunate de pe la alti tarani, care au si ei supermarketul lor satesc.
Viyitam o ferma, a luiMatthies. Omul face profit, desi nu vinde nimic la negru. Ferma si magazinul nu le-a construit dupa ureche, ci a facut un curs de management agricol. Numai ca dupa ce si-a calculat un cost de productie la mere - de 25 de centi pe kilogram, iar supermarketul a cumparat de la polonezi marul cu doar 18 centi, omul e fericit ca nu s-a mai incurcat cu asociatia. Vanzarile la magazin merg bine, de curand si-a deschis si cafeneaua - probabil, tot dupa ce a observat ca la piata, mai castigate sunt dozatoarele decat taranii. Insa agricultorul ramane membru fidel in asociatie.
Si cum ii e greu sa concureze cu ieftinataturile de import, are alta strategie: isi lauda calitatea marfii, fara pesticide. In fata cumparatorului german, lipsa chimicalelor conteaza. Mai mult, neamtul isi invita clientii sa vada cu ochii lor cum isi cultiva fructele. Cat de profitabila ar fi afacerea lui nea Tasaca - daca ar reusi macar sa gaseasca un magazin la oras care sa-i vanda marfa? Nu mai spunem ce castiguri ar avea daca ar sti sa exporte in Germania! Dar de unul singur, omul nu se poate aduna.
Dar neamtul povesteste ca nici unirea, nici vanzarea in asociatie nu l-au putut salva intotdeauna. Ca sa rezisti pe piata, nu ajunge sa produci mult, trebuie sa inveti sa vinzi, sa ai idei, sa atragi clienti. In Germania, taranii de succes au fiecare propriul magazin, propriul brand. Hein Luhs, de exemplu, era in faliment, cand o idee nastrusnica l-a scos peste noapte din criza: "Cand marul e verde, pui sablonul peste, apoi dezlipesti sablonul de pe mar, si asa se poate vedea, ca la bikini, unde e acoperit, ramane mai deschis." A inceput cu inimioare. Acum are mega-contracte cu firme si partide: care vor sa-si uimeasca partenerii si clientii cu un cadou simbolic. Si ca nimeni sa nu-i fure ideea - si-a si patentat-o! Tot la capitolul idei nemtesti insiram: tururi turistice pick-nick-uri, nunti, botezuri, zile de nastere in livada. "Eu cred ca totul depinde de creierul omului, spune Hein Luhs, de cat de flexibil este si nu e important ce crezi tu insuti ca e bine, ci pana la urma ce vrea clientul, si pentru asta trebuie sa te hotarasti, chiar daca multe zeci de ani ai facut altfel, sau altceva."
Producatorii nemti de legume si cartofi isi vand productia unuia dintre ei, care si-a dat seama ca procesarea este singura salvare daca vrei profit din agricultura. Legumele se transforma in salati, care sunt de vanzare la supermarketul de la sosea - proprietatea fabricantului. Pe langa carnea proaspata de la taranii din imprejurimi, cartoful marketat si transformat in zeci de feluri de mancare e rege in vanzari.
O femeie simpla, ramasa singura sa-si creasca fiica traieste azi bine de pe urma pastelor fainoase ecologice. Si-a cumparat cu doar 10.000 de euro o masinarie, iar acum incheie primul contract cu un supermarket. Fiica ei are o viata de Heidi! Mai fac bani si din petreceri pe care le organizeaza cu copiii de la oras, iar firma lor merge bine. A construit totul din vechituri, si dupa 3 ani de munca, firma e in sfarsit pe profit. Femeia creste si vite, de carne, iar acum, vrea sa-si extinda productia in legumicultura. Si-a incropit o sera experimentala din geamurile vechi ale casei, cand si-a pus termopane. Acum testeaza prima productie de rosii - a plantat mai multe soiuri, ca sa vada care-s mai gustoase. Stie ca la piata nu va face bani cu ele, asa ca are o idee:
Femeia gandeste intr-una cu un pas inainte. Daca merge sosul de rosii, va face si macaroane semipreparate! Firma ei se numeste taietelul creativ!
Si in timp ce neamtul cauta piete de desfacere, isi face strategii de afaceri, la Matca, taranii sunt nevoiti sa arunce marfa. Putini s-au desteptat si au invatat sa vanda.
Mircea Croitoru si-a facut "grup de producatori", 32 dintre sateni l-au urmat.
Fara prea multa inventivitate, la taranul roman, tot cooperativa si subventiile par sa fie singura salvare.
Dar taranii n-au incredere unii in altii. La Matca exista un depozit figorific ultramodern, dar e pustiu. Sateanul Tudita Condrache, proprietarul depozitului, a pornit afacerea cu elan in 2010. Dar s-a fript - din prima! Si recunoaste ca-i singur vinovat - fiindca n-a stiut nici sa negocieze cu supermarketul, nici sa faca un calcul de profit... sau de pierdere. Investitorul nostru a reusit sa vanda cu o pierdere de 7%! 2011 a fost un an la fel de prost. Singura marfa care a trecut pe aici? 7 tone de castraveti pe care i-a aruncat din cauza crizei e-coli, de asta vara! O investitie privata de 2 milioane de euro, cladita cu truda, din credite si bani munciti in Spania. Depozitul e ultramodern, cu hale frigorifice uriase, cu sala de mese pentru muncitori, filtru igienic, rampe pentru tiruri si dube, linii de ambalare.
Degeaba are depozit, daca n-are in spate o cooperativa de producatori, care sa-i umple halele si sa-l ajute sa negocieze preturi si cantitati cu marile magazine. Ceilalti, in schimb, degeaba au cooperativa - daca n-au depozit! Au incercat sa-l inchirieze pe al lui Tudita, dar nu s-au inteles. Intreaga comuna e de-a dreptul caraghioasa! La 2 kilometri de depozitul pustiu, matcasii, dezbinati, stau in praf la piata de gros din sat. Si asteapta sa le pice clientii din cer. Culmea culmilor, pana si proprietarul depozitului isi vinde marfa laolalta cu ceilalti nefericiti.
Toate ar fi altfel, poate ca in Occident, daca agricultorii ar lucra si ar vinde impreuna, uniti. Dar omul nu pare sa priceapa unde greseste. Carcoteste ca e mare TVA-ul!
La fel ca mezelarii care pun mai multa carne in mezelurile pe care le mananca in familie, legumicultorul nostru cultiva azi separat pentru el si prieteni.
Pana si insecticidele moderne il sicaneaza pe agricultorul nostru:
Pentru agricultori nu exista facilitati sau reduceri nici la taxe nici la impozite. Iar lipsa de strategie in agricultura e crunta. Si depaseste cu mult ograda ministerului de resort: la Matca, intreg sistemul de irigatii e bazat pe pompe electrice, care trag apa de la adancime. Nimanui nu i-a pasat ca odata cu cresterea productiei a crescut si consumul: practic, agricultura de la Matca depinde de strategia de dezvoltare de la Electrica. Tot satul se plange ca n-are curent. Nea Tasaca isi uda gradinile noaptea, cand scade consumul de electricitate. Si in timp ce in sat a aparut de cateva saptamani un transformator, la care satenii se roaga ca la un zeu, sa porneasca - problema apei e tot mai adanca. Acum, panza freatica s-a pus in calea dezvoltarii agricole. Iar asta se intampla inainte de seceta din august. Dar putea fi si mai rau - apa e deocamdata gratis. De pretul gazelor, matcasii vrednici au scapat. Cine a avut nervi a obtinut fonduri ue pentru "semisubzistenta" si le-a investit in centrale termice.
Dar romanul, tot de caruta in fata importatorilor: degeaba da ardeiul cu 3,5 lei. Nu poate concura nici cu turcul, nici cu olandezul. Unde mai pui ca iarna, romanul n-are in sera decat rasaduri. Atunci, ardeiul de import e rege. La 10 - 15 lei kilogramul. Olandezii si turcii au sere uriase, moderne, cu cat sunt mai mari, cu atat costurile de productie mai mici. Si-ar face si nea Mircea sera pe structura de metal - atunci ar putea chiar sa-si asigure productia.
Pe langa intermediarii de clienti, de bani UE, de curent electric, de ingrasaminte si vreme buna, agricultorul roman mai e si la mana bancilor private - care nu fac caritate, ci profit. Bancherul explica de ce nu are dobanzi bune pentru tarani: ca nu sunt clienti corporate - singura categorie de care se poate imprumuta azi ieftin. Doar daca esti bogat ai cu ce garanta, ori banca nu ipotecheaza nici gaste, nici vaci, nici vinete, nici castraveti.
Agricultorii din vest pot lua - chiar si fara garantii de la stat, credite cu dobanzi mici: In Germania de 3%, 4%, cel mult 7%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
