Am fost încântat atunci când am descoperit, la începutul anilor '90, târgurile permanente cu produse alimentare tradiţionale sau de artizanat de la marginea şoselelor intens circulate din Ungaria, sau brocantele pariziene în care puteai găsi orice. Locurile erau curate, aerisite, vânzătorii amabili şi dispuşi la dialog şi negociere a preţului, iar trecerea de la un stand la altul, asociată cu privitul exponatelor, echivala cu o plăcută destindere, fie şi în lipsa oricărui chilipir.
Inevitabil, târgurile de orice fel au cuprins şi Bucureştiul. În 1998, colecţionarul Şerban Drăguşanu a început să organizeze în curtea Palatului Şuţu un târg internaţional (adică mai veneau din Bulgaria, Ungaria, Moldova) al colecţionarilor, o dată, apoi de două ori şi, mai recent, de nouă ori pe an: cărţi poştale, timbre, medalii, bancnote, monede, cartele telefonice, mici obiecte de epocă, toate la preţuri onorabile. Din când în când în locul negustorilor colecţionari, expun spre vânzare producătorii de hand-made, lucruşoare ce pe timpul comuniştilor erau atracţia magazinelor de fond plastic, singurele unde se mai găsea şi altceva decât butucănoasele articole stas ale industriei socialiste. Între timp a devenit tradiţional şi Kilipirim - târgul de cadouri de Crăciun de la sala Dalles. Ulterior a apărut şi concurenţa (cam ţigănească) ambulantă de pe şoseaua Kiseleff, cu preţuri mai mari, piese kitsch şi mobilier. Noroc că zona Muzeului Ţăranului Român salvează onoarea târgurilor artizanale, găzduind în curtea sa în zilele marilor sărbători religioase ale anului autentici meşteri populari din toată ţara. În toamna lui 2008, Primăria a organizat Târgul Bucureştilor în centrul vechi al Capitalei: cu figuraţie în costume de epocă, cu actori pe scenă, cu tonete de îngheţată, vată de zahăr, mici şi bere, cu artişti artizani de la Institutul de arte plastice oferind pe alese litografii printre ruinele din vechea Cetate. Lume multă, fotografii, animaţie.
Marea explozie a târgurilor s-a produs însă în domeniul produselor alimentare zis naturale, tradiţionale (cârnaţi, salam, brânză, ţuică, vin, dulceaţă). S-au instalat unde nici nu gândeşti. De exemplu, "însetat" de lectură subţire şi "înfometat" de cele mai diverse cunoştiinţe, în drum spre Romexpo, la Târgul de carte Gaudeamus, omul îşi poate umple geanta cu o slănină afumată, cu un caltaboş, o prăjitură de casă, un vin negru puterea ursului sau o pălincă tare de să-i crape urechile, pe care le poate savura acasă, înainte sau după desfătările livreşti. Dacă n-ar fi fost sculptaţi, poate că şi eroilor patriei aşezaţi de Constantin Baraschi pe un imens soclu în faţa Academiei militare (numită acum, mai doct, Universitatea Naţională de Apărare "Carol I") li s-ar face poftă de produsele scoase la vânzare pe cele două şiruri de căsuţe de lemn de la picioarele lor. Ce să mai vorbim de Champs Élysée-ul românesc - fostul bulevard "Victoria socialismului", actualmente al "Unirii" - invadat şi el, chiar în faţa Casei poporului, de un la fel de pitoresc-kitsch-ist târg cu de toate şi de orice fel. Bucureşti, oraşul târgurilor de orice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
