Ei, faptul ca Mircea Cartarescu este in continuare perceput ca un scriitor tanar (poate datorita vervei pe care o depune in diferite proiecte), sau acela ca nici Tudor Jebeleanu nu-si prea arata varsta, - nu acestea sunt motivele pentru care "cincizeci de sonete de Mircea Cartarescu cu cincizeci de desene originale de Tudor Jebeleanu" este cartea despre care vorbim astazi la "Portretul...".
Motivul este mult mai simplu si mai... direct: aceste cincizeci de "sonete" sunt scrise de Mircea Cartarescu in tinerete, fiind acum publicate pentru prima data in volum. Cat despre desenele lui Tudor Jebeleanu, am fi gata sa pariem ca graficianul a "intinerit" considerabil pentru a se mula pe poemele lui Mircea Cartarescu.
"stateam fata-n fata pe banchiza portocalie departe la pol/ impresurati de marea cu delfini/ fusta ta imi atingea genunchii si fardul usor de pe umerii obrajilor tai/ iti chinuia ochii galbeni: un mecanism complex crea o tensiune-ntre noi/ un fel de speranta rigida/ rochia ta ecosez atarna-ntepenita, cuvintele cum erau spuse se aruncau in panica in apa tacuta..." Adoptand cu dragoste paterna chiar expresia poetului, avem de-a face in aceste cincizeci de sonete intinerite cu "un mecanism complex", cu o tehnicizare a visului, unde imaginea va desena infinite volute pana a ajunge la cadrul "real", mai mereu identificabil: "si tu pe aisbergul tau permiteai parului tau sa fluture, unghiilor tale sa se cojeasca/ pantecului tau sa se umple cu un copil ghemuit, de ceata si vid." Aici este "nodul" intregului poem, capatul cochiliei, unde se ajunge doar prin "delegarea unei furnici" de care legam, nu-i asa?, o ata... Pe revers ne intalnim cu desenul lui Tudor Jebeleanu, si daca va asteptati sa vedeti o banchiza, o foca sau alte asemenea chestiuni, va inselatI: graficianul a folosit cuvantul ca trambulina, pretext pentru o creatie mai mult decat "originala" in raport cu textul. Nu intamplator ma refeream la furnica lui Dedal, caci in desen singuratatea poate fi strabatuta (citeste perforata, strapunsa) doar prin parcurgerea aproape imposibila a unui labirint in forma de cochilie sectionata, o "banchiza" urbana, realizata aproape chagallian (lipseste, bineinteles, culoarea).
Se remarca bogatia lingvistica a textului, pusa in balans de "poeticitatea" desenelor: atunci cand poemele vor devia in cheie ironic-intertextuala, desenul se va transforma si el, luand insa infatisarea unei schite "lubric-suave": "uite perla care strapunge articulatia genunchiului meu. cand ai sa ajungi si tu atat de frumos?/ tu cu cerul gurii inimii tale din curcubeu? tu cu gleznele tale din rulmenti si din nimicuri fundamentale,/ abulicule, cetatene barbat? si m-a privit tandru, lat. si si-a scos masca de mos craciun de pe ochii ceresti/ si mi-a soptit: sunt eu, bibicul, nene iancule, nu mai poftesti?"
Separat de orice discutie "pe text", trebuie sa spunem ca avem in fata o carte-obiect superba, un dialog in oglinda, unde doi artisti s-au citit reciproc, au stiut sa sublimeze orice tensiuni pentru ca Imaginea sa reiasa asa cum a facut-o.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
