Unii dintre cei de vârsta mea (dar nu numai) au plăcut-o enorm pe Patti Smith, alţii măcar îşi amintesc câteva dintre hiturile ei, alţii chiar versuri. Patti Smith a fost (mai este, trăieşte încă) o legendă a muzicii anilor 70 şi 80. S-a născut în decembrie 1946 la Chicago, este cântăreaţă, compozitoare şi poetăamericană, a influenţat naşterea genului punk rock cu albumul de debut Horses, lansat în 1975. A combinat stilul de poezie beat performance cu stilul garage rock. În textele sale, adolescenţii americani au întâlnit pentru prima oară aluzii la poezia franceză a secolului al nouăsprezecelea. Cântece precum "Because the Night", scris împreună cu Bruce Springsteen au ajuns printre cele mai aclamate.
Pentru cartea de memorii de faţă, „Just Kids”*), Patti Smith a primit the National Book Award. O carte care descrie începuturile ei dificile şi furtunoase. În 1967, după ce părăsise Glassboro State College (acum Rowan University) şi s-a mutat la New York, l-a întâlnit pe fotograful Robert Mapplethorpe cu care a avut o relaţie intensă, chiar dacă fotograful s-a dovedit a fi homosexual. Au trăit împreună o vreme, apoi s-au despărţit, dar au rămas foarte buni prieteni. Smith îl consideră pe Mapplethorpe una dintre persoanele cele mai importante din viaţa ei („artistul vieţii mele” – „nu aveam mulţi bani, dar eram fericiţi”). Au rămas prieteni până la moartea acestuia, în 1989.
La New York, Patti Smith a locuit cu Mapplethorpe în celebrul hotel Chelsea, omfalos al boemei de altădată, frecventat de un număr uriaş de tineri artişti, pe mulţi ajungând să-i cunoască – adică pictori, scriitori, actori, regizori, producători (e hotelul din cântecul celebru al lui Bob Dylan, dar şi cel în care locuise poetul Dylan Thomas, pe care Patti Smith îl admira enorm). „Chelsea Hotel era ca o casă de păpuşi într-o zonă crepusculară – o sută de camere, fiecare un mic univers. Mă plimbam pe holuri căutându-i spiritele, moarte sau vii. Aventurile mele erau puţin poznaşe: împingeam uşor uşa întredeschisă şi întrezăream pianul mare al lui Virgil Thomson sau zăboveam pe lângă plăcuţa cu numele lui Arthur C. Clarke, sperând să apară brusc. Din când în când dădeam peste Gert Schiff, academicianul german, înarmat cu volme despre Picasso sau Viva în Eau Sauvage. Toţi aveau ceva de oferit şi nimeni nu dădea impresia c-ar avea prea mulţi bani. Chiar şi cei plini de succes păreau să aibă doar atât cât să trăiască de azi pe mâine, ca nişte vagabonzi extravaganţi. (...) Atâţia oameni au scris, au discutat şi s-au zvârcolit în camerele astea ca dintr-o casă de păpuşi victoriană. Atâtea fuste au foşnit pe scările astea de marmură tocite. Atâtea suflete trecătoare s-au ataşat de locul ăsta, au lăsat o amprentă asupra lui şi au murit aici. Le simţeam spiritele în timp ce colindam de la un etaj la altul, dorindu-mi să pot vorbi cu un alai trecut de omizi fumătoare.” Patti Smith pictează, scrie poeme, dă spectacole, în cele din urmă cântă şi devine celebră în câţiva ani. Nu era o femeie frumoasă, dar fascinantă prin cultură, voce, stil.
„Pe când eram doar nişte puşti” e prima ei carte de proză, scrisă cu mare onestitate şi talent. Epoca anilor 60 şi 70 descrisă de ea este extraordinar de vie, cu toate personajele care vor deveni peste ani adevăraţi monştri sacri. Viaţa ei este un exemplu: disperat de săracă, ajunsese la New York să-şi caute norocul, era pregătiră să fie chelneriţă, dar foarte citită (a lucrat chiar într-un lanţ de librării celebre, citind tot ce-i cădea în mână), iubea un şir de poeţi – Blake, Baudelaire, Rimbaud, Genet – cărora voia să li se alăture. A supravieţuit şi a ieşit victorioasă.
A publicat foarte multe volume de versuri şi foarte multe albume de cântece. A influenţat mulţi cântăreţi din anii 90 şi 2000. Un destin remarcabil.
O excelentă traducere.
*) Patti Smith – Pe când eram doar nişte puşti. Editura Polirom, Biblioteca Polirom, Actual. Traducere din limba engleză şi note de Casiana Ioniţă
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
