Despre nuante
Probabil ca titlul cel mai la indemana pentru o recenzie la actuala expozitie de fotografie de la Galeria Dialog* ar fi fost "Asteptandu-l pe Hayon". Ei bine, parafraza era deja confiscata: in catalogul de sala, Fred Chance, co-director la Photostroud, chiar asa isi intituleaza randurile de prezentare. Dupa care acelasi Chance rataceste sensurile titlului lui Beckett si ale asteptarilor lui Vladimir si ale lui Estragon intr-o metafora cetoasa: "Dar de fapt ce asteptam? Poate ca lumina ratiunii sa scanteieze de undeva din universul crepuscular al imaginatiei sale singulare".
Dan Hayon s-a lasat asteptat precum Godot. Fara sa lege niste sperante de numele sau, ci doar facandu-si banuita prezenta, ca o boare de taina. Se zvonea ca e un fotograf talentat, statea pitit intr-un Undergound parizian care ii dezvolta haloul enigmatic, pana cand a hotarat sa iasa in lumina simezelor cu o retrospectiva ampla, organizata de Institutul Cultural Roman din Paris, in 2006. De-atunci, Godot/ Hayon nu a mai fost asteptat decat in Romania, tara lui de bastina (s-a nascut la Bucuresti, in 1947), pentru ca, intre timp, a expus harnic in Anglia si apoi in Franta, unde, tot in 2006, a strans, in cadrul evenimentului „Recontres roumaines a Quimper", o serie de fotografii inspirate de textele Magdei Carneci, sub titlul „Mirosurile Bucurestiului".
Prezenta expozitie de la galeria Dialog ii rezuma, din cate am putut pricepe, preocuparile si recupereaza si cateva dintre straniile lui portrete, expuse cu trei ani in urma la retrospectiva pariziana. Mai multe directii tematice, tehnici variate, cadre cu scenografie elaborata, sau, pur si simplu, decupaje (gen Ecclestone) operate cu un ochi fotografic curios pana la uluire de diversitatea realului, dar cateva constante: totul se petrece in alb-negru, fantasticul (sau bizarul) irumpe in cotidian surdinizat, moale, inducand mereu ecoul unei nelinisti sau prevestind o ruptura. Teama de explicit, de locvacitate, de grandilocventa se converteste intr-o infinita gama de nuante, de soapte gri, de palori subtile, de degradeuri aproape abstracte sau aproape spectrale, care ne evoca atat discretia omului cat si pe aceea a artistului Dan Hayon.
*) Dan Hayon, „Asteptandu-l pe Godot", fotografii mai mult sau mai putin bizare, Galeria Dialog, Primaria secorului II
Ucenicul aproape vrajitor
Asociatii Tempea & Deac: un spatiu expozitional (str. Occidentului nr. 31) intim, fara lumina de zi dar cu iluminare calda, cu un program nelucrativ, incitant prin generozitate, (mai ales la vreme de criza) si seriozitate. Cea mai recenta expunere: „Maestrul si discipolul". O selectie din doua universuri picturale (Vasile Grigore si Sorin Adam) care dezvolta obsesia muzeala a filiatiei plastice, adusa recent in atentia publicului nostru si de eforturile curatoriale ale Ruxandrei Garofeanu (Dinastiile, Sufletele pereche) de la galeria din str. Logofat Stroici (Artmarkt).
Vasile Grigore, maestrul (n. 1935), este un reper al picturii romanesti contemporane, o voce rara si imposibil de confundat, un erou al culorilor tari, al compozitiilor indelung socotite, taios rationale, acordate dupa un diapazon cu vibratii cristaline.
Sorin Adam, elevul (n. 1968), a avut deja 13 expozitii personale. Isi urmeaza modelul cu o cumintenie creativa, cu o obedienta care nu isi refuza momentele de razvratire. Ispitit de plein-air si de figurativ, nu uita o clipa de cromatica puternica a maestrului, dar o pune in scena fara nimic eroic, fara sa dea senzatia descumpanitoare, precum V. Grigore, ca daca daca schimbi o singura tusa a tabloului, acesta va inceta sa mai fie o opera si se va prabusi intr-o suma de culori. Un artist inca tanar, care, cu siguranta, isi va gasi in timp propriii discipoli.
*) Vasile Grigore, Sorin Adam, galeria Asociatii Tempea & Deac, Bucuresti
Dialogul, intre zarva si comunicare
O expozitie-simpozion atemporala, eclectica, derutanta dar si delectanta. Nu in ultimul rand ilustrativa pentru ce poate sa insemne entuziasmul si increderea in virtutile artelor plastice, la inceputul mileniului III, in Romania. Cel care poarta mesajul acestei exaltari fara limite, a acestei bucurii copilaresti de a-i vedea laolalta pe membrii breslei (pictand, sculpand, desenand, sporovaind, sau, pur si simplu jucandu-se de-a toate astea impreuna) este organizatorul expozitiei de la Galeria Apollo, neobositul, stenicul (in ciuda agitatiei lui structurale) Vasile Pop-Negresteanu. Spiridus coborat in vanzoleala bucuresteana tocmai din tihna nordului osenesc, artistul sta la dispozitia doritorilor in usa expozitiei si le explica precipitat, donquijotesc, ce anume au a face aici, in aceeasi stransura, plasticieni precum Alexandru Calinescu-Arghira, Corneliu Antim, Adrian Chira, Vlad Ciobanu, Dumitru Radu, Ionel Cojacariu, Dorothea Fleiss, Felix Lupu, Marcu Gheorghe, Charo Marin (Spania), Costin Neamtu, Lisandru Neamtu, Stefan Pelmus, Vasile Pop-Negresteanu, Marilena Preda Sanc, Mircea Roman, Sava Stoianov, Corneliu Vasilescu. Chiar daca pana la urma sensul alaturarii pe simeze a lucrarilor lui Mircea Roman si ale lui Corneliu Antim ramane definitiv obscur, bucuria de a randui intalniri imposibile a curatorului este atat de mare, incat intrebarile pricinoase isi pierd rostul, iar imboldul de a-i rezerva o gratioasa reverenta capata regim de urgenta.
*) Forma, culoare, timp, Galeria Apollo, Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
