• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
Ziarul de Duminică

Tragedie fara vorbe

Tragedie fara vorbe
25.08.2004, 00:00 23



In ciuda apetitului pentru "alternativa", care a pornit, incet-incet, sa se raspandeasca si printre oamenii scenei de la noi, e limpede ca, deocamdata, ideea de performanta deplina este asociata cu aceea de teatru de repertoriu. Si, pe de alta parte, cu aceea de regizor-mentor, in stare sa creeze scoala acolo unde se "asaza", fie si pentru un rastimp limitat. In lumea larga cele doua notiuni nu sunt deloc inseparabile: regizori in toata puterea cuvantului aleg adesea sa lucreze cu trupe independente, fara sediu si fara renumeratie de la buget.



Iar performanta apare totusi, ba inca ajunge sa fie regula. Exemplul care imi vine in minte este cel al trupei Els Joglars din Barcelona, cu al sau regizor "propriu" (de fapt, trupa e a regizorului...) pe nume Albert Boadella, artist de anvergura continentala si autor al unor spectacole si inteligente, si frumoase, si cu idee, si cu emotie, si cu dramaturgie, si cu "imagini" - si impecabil jucate, pe deasupra. (Am vazut doua, asa ca vorbesc in cunostinta de cauza.) La noi, cum ziceam, persista inca prejudecata - culmea, printre practicienii scenei - ca regizorul "cu nume" nu lucreaza bine decat sub palaria institutiei bugetare. Interesanta idee; cum s-o fi nascut ea?...



Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu este o asemenea institutie, care are in plus fata de multe altele ambitia de a atinge piscul. Si anume, nu doar prin festivalul international pe care l-a nascut si pe care il gazduieste, ci si prin spectacolele curente. In acest scop, Constantin Chiriac, directorul scenei sibiene, a inceput de catva timp sa invite cel putin cate un regizor "de marca" (sau, acum, "de euro"?) pe sezon, care sa puna in miscare ansamblul si sa atraga spre Sibiu criticii "de la centru" (publicul, nefiind alt teatru in oras, vine oricum). In stagiunea incheiata la inceputul verii acest regizor a fost Mihai Maniutiu.



Maniutiu a mai lucrat la Sibiu - si cu succes: Experimentul Iov, spectacol pe un scenariu propriu, inspirat din scrieri biblice, i-a adus lui insusi o jumatate din Premiul pentru cel mai bun regizor la Gala UNITER din aprilie, iar Teatrului "Radu Stanca", un mare numar de cronici bune. De asta data, directorului de scena i s-a oferit posibilitatea de a monta, aproape concomitent, doua spectacole: Eu, Rodin de Patrick Roegiers (premiera absoluta) si Persii de Eschil. Ambele au fost realizate, pare-se, intr-un timp record. Ceea ce e bine, in principiu. Si mai bine ar fi fost ca asta sa nu se simta pe scena.



Eu, Rodin este o trufanda super-rafinata (vorba aia, pour les connoisseurs ), cu participare internationala - alaturi de Constantin Chiriac, revenit, en occurrence, la actorie, evolueaza balerina belgianca Esther Cloet - si creata in intentia de a fi itinerata pe meridiane diverse. Un scenariu foarte sofisticat (din care, daca nu stii povestea, nu pricepi mare lucru) declama intr-un soi de proza poetica tare draga autorilor contemporani de limba franceza gandurile uneori pamantesc-patimase, alteori olimpian-indiferente, dar intotdeauna condamnabil de egoiste trezite lui Auguste Rodin (sculptorul) de catre Camille Claudel (sora scriitorului), vremelnica sa iubita si ucenica-partenera intr-ale artei. Istoria relatiei furtunoase dintre cei doi, incheiata cu internarea definitiva a lui Camille intr-un ospiciu, e oarecum familiara publicului larg gratie unui film datand de vreo 15 ani si in care strania sculptorita era jucata de Isabelle Adjani. Autorul belgiano-francez a preferat sa dea cuvantul doar barbatului, rezervandu-i eroinei o evolutie aproape exclusiv coregrafica si pantomimica. Ce-i drept, Esther Cloet are o asemenea expresivitate si ardoare launtrica incat nu simti nevoia sa o auzi vorbind, desi unicul moment cand "prinde glas" este si momentul culminant al spectacolului, cu adevarat teatral si cu adevarat tulburator. In rest, admiri privelistea scenei, simplu si frumos decorata de regizor si de scenografa Iuliana Valsan, ai un gand prietenos pentru coregraful Marc Bogaerts si nenumarate regrete pentru faptul ca treburile administrative nu-i dau ragaz directorului sibian sa se dedice mai aplicat treburilor artistice. Sau invers. Ma tem ca alegerea devine imperativa.



Persii este una dintre cele mai vechi tragedii eline care s-au pastrat (a fost reprezentata "in premiera" in anul 427 i.Ch.), cu doar trei personaje desprinse din corul initial, si este, totodata, un insolit exemplu de... teatru documentar, intrucat nareaza fapte reale - infrangerea uriasei armate a regelui persan Darius de catre mult mai mica oaste ateniana, in anul 420, la Salamina -, fapte la care a luat parte insusi Eschil (522-456 i.Ch.). Maniutiu a extras din text esentialul, adica meditatiile pe marginea ironiei Soartei (sau Istoriei), si l-a translat, tale quale, in cadrele politicii contemporane: infruntarea dintre atenieni si persi devine infruntarea dintre americani si irakieni. Paralela e expusa ostentativ - scena este acoperita cu un strat gros de... pop-corn, persii sunt literalmente poleitI (cu bronz auriu) si se misca in pas de foxtrot etc. -, pana la a deveni ilar-didacticista. Desigur, sunt de apreciat eforturile interpretative ale Dianei Vacaru-Lazar, Marian Ralea si Cristian Stanca (remarcabil prin naturalete), ca si ravna coregrafica a numeroasei echipe, dar spectacolul nu are nici adancime, nici tensiune si nici - iertat sa-mi fie daca cer prea mult - stil. Ceea ce, in cazul unui regizor de nivelul lui Maniutiu este, pur si simplu, intristator. Ca o tragedie.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466