Cand citesc poezie, ma asez mereu la un soi de panda, in asteptarea versului-unicat, cel care poate veni la inceputul, la mijlocul sau la sfarsitul poemului, poate sta intre altele de croiala obisnuita pentru a-si pierde urma sau, cel mai adesea, poate sa nu apara deloc. Ei bine, dupa ceva vreme, cred ca am gasit unul sau chiar mai multe si faptul este cu atat mai semnificativ cu cat autorul lor imi era, pana atunci, complet necunoscut. Ei bine, ce ziceti de versul "am 27 de ani. sunt la casa mea. boala aeriseste incaperile"?
Si iata acum un (auto)portret pe care rubrica de fata si-l dorea de mult: "am 27 de ani. sunt la casa mea. boala aeriseste incaperile./ intins in fotoliu imi mangai bratele cu o perie moale./ cand imi vorbesc smocuri de par apar la coltul gurii mele/ si flutura scurt pentru linistea mea.// la 27 de ani o umbra de cartita mi se incolaceste in cap/ si eu tavalit pe o bicicleta ruseasca/ inaintez in nestire prin incaperi/ cu icnetele tot mai vechi pe marginea buzelor/ ca niste aripi pleostite./ vor cadea multe picaturi de sudoare/ si direct in mijlocul pamantului se vor face tandari".
Poetul se numeste Dan Coman, s-a nascut in 1975 in localitatea Gersa, judetul Bistrita-Nasaud, a castigat Premiul pentru Poezie "Aurel Dumitrascu" la Piatra Neamt in 2002 si este profesor suplinitor la Liceul cu Program Sportiv din Bistrita.
Atat. Nu stim nimic in plus despre biografia sa, iar din versuri recuperam un personaj mai degraba de domeniul fabulosului, demontabil, stratificat ("cele zece carnuri mustesc de odihna si nu ma pot abtine/ sa nu-mi strecor de cateva ori degetele peste ele"), ranversabil ("m-as rostogoli pana m-as intoarce pe dos"), locuitor al unei incaperi din care nu pare interesat sa iasa si inconjurat de "femei atrase de propriul trup" (Teodora, Magdalena), carora li se alatura cartita, faptura pe cat de plina de trimiteri, pe atat de ambigua: "de o mie de ori am strigat-o pe teodora./ de o mie de ori animalul ei pe moarte a zvacnit/ naltand cerculete spumoase deasupra gurii./ ochiul sau nesigur pentru inima teodorei s-a invartit scurt./ mai atent decat se cuvine mi-am luat obrajii in palme./ greutatea lor mutandu-mi umerii din loc. barbia fara urma de par/ zdrelindu-mi oasele pieptului./ si in cealalta incapere teodora izbindu-si cizmele rosii cu superba cravasa/ pocnind aspru din degete si incepandu-si cu furie dansul mecanic al dupa-amiezei./ animalul ei pe moarte intrat aproape in intregime in sine./ nu mult dupa masa de pranz somnul neobisnuit despre care atat am vorbit./ marile caderi de pamant peste ochii mai vii decat mintea/ si miscarile repezi ale ochilor imprastiindu-mi pamantul prin cap./ si noaptea. si faptele negre noaptea/ ca si cum din crestet pana in talpi, pe dinlauntru, corpul mi-ar atarna/ ca o hartie lipicioasa plina ochi de muste./ nu ma sperii. nu urlu. tin capul drept cu ajutorul capului drept al prietenului./ el imi vorbeste acum./ sub limba sa umflata de nesomn, ca niste oua vorbele blande./ se face seara. si se face racoare seara./ somnul neobisnuit parasindu-si vastele tinuturi./ deschid cu incetineala ochii. pacla alburie devine intens colorata./ aplecat peste ochiul meu stang ochiul animalului pe moarte privindu-ma cu exactitate./ o strig pe teodora. de o mie de ori o strig pe teodora./ ea vine imi pune ligheanul cu cafea dinainte/ si-mi deschide cu un straniu mecanism gura inclestata".
Dan Coman este un poet foarte puternic. Tonul liricii lui imi aduce aminte de Trakl. Nu cred ca-si va rata intrarea in literatura pe poarta regala.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
