„Întreaga literatură occidentală a apărut din Iliada şi Odiseea, unde sunt prezente deja temele războiului, călătoriilor, iubirii, prieteniei, pasiunilor.” Vorbele acestea îi aparţin lui Jean d’Ormesson, care, în urmă cu câţiva ani a scris „Un alt fel de istorie a literaturii franceze”. Acum a publicat o altfel de istorie a filosofiei, adică acest eseu în mod ciudat prezentat drept roman (Ciudată e lumea, până la urmă!*), în care pune sub semnul întrebării lumea: de ce există ceva în loc să nu existe nimic? De unde vine viaţa? Cum funcţionează universul? De la matematicienii şi filosofii Greciei antice la cei de astăzi, trecând prin Newton şi Darwin, oamenii de ştiinţă s-au străduit să răspundă acestor întrebări. Unde ne aflăm astăzi? Jean d’Ormesson ne propune, cu o bucurie şi sete de speranţă inepuizabile, să ne aplecăm din nou asupra acestor întrebări, într-un mod diferit. Avem în faţa ochilor o nouă scurtă istorie a filosfiei, dar şi un roman despre Viaţă, Univers şi Oameni.
Jean d’Ormesson – una dintre marile figuri ale literaturii franceze contemporane, romancier, eseist şi filozof, născut în 1925 la Paris, într-o familie aristocratică, membru al Academiei Franceze din 1973, încununat cu premii de prestigiu, între care marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, pentru Gloria imperiului (La Gloire de l’Empire) – reuşeşte în acest roman-eseu o splendidă repovestire a lumii, trecând prin filozofie, prin artele şi ştiinţele care au fasonat omul tocmai pentru a-l face capabil de întrebări.
„«Dumnezeu i-a făcut o soră amintirii, scrie Michelangelo. I-a zis speranţă.» Am iubit mult trecutul. Dar totdeauna am preferat viitorul. Mi-am petrecut timpul şi viaţa sperând mereu altceva. Sper încă să găsesc altceva dincolo de lumea aceasta şi dincolo de moarte. Dar ce anume?”
„Nimic nu se învecinează mai tare cu eşecul decât succesul. Întotdeauna m-a uimit exclamaţia Terezei de Avila: «Cu câte lacrimi nu se vor plăti rugile împlinite!» Ca un ecou, Niels Bohr îl sfătuia pe Einstein: «Nu-i spune tu lui Dumnezeu ce trebuie să facă.»”
„După ce i-a auzit pe astronomi vorbind despre imensitatea Universului, Cioran s-a întrebat la ce bun să se mai spele pe dinţi.”
„Viaţa e foarte veselă. E scurtă, dar ţine mult. Se mai întâmplă să fie şi încântătoare. Avem oroare s-o părăsim. E deopotrivă vale de lacrimi şi vale de trandafiri.”
„E plin de imbecili. Şi de pisălogi moralizatori, iar printre ei se mai nimeresc uneori şi tot felul de egoişti nesăraţi – eu le spun egoişti tuturor celor care nu se gândesc la mine.”
Cartea este plină de ceea ce exegeţii francezi au numit „ormessonisme”, adică scurte sentinţe filosofice care se încheie, la sfârşitul cărţii – după ce a insistat asupra celor patru sentimente produse de lume şi de oameni, cărora li se livrează de bunăvoie: admiraţie, voioşie, recunoştinţă, amestecul de tristeţe şi de speranţă – cu două admirabile gânduri: „Mă îndoiesc de Dumnezeu pentru că cred în el. Şi cred pentru că mă îndoiesc. Mă îndoiesc întru Dumnezeu. Şi „ E bine să considerăm că Dumnezeu există şi să ne purtăm ca şi cum n-ar exista.”
*) Jean d’Ormesson – Ciudată e lumea, până la urmă! Editura Baroque Books & Arts. Colecţia Cadril. Traducere: Tania Radu. Ilustraţia copertei: Iulia Costache
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
