Mânat de nostalgie, cu amintirea vremurilor când o excursie artistică pe cel mai mare bulevard al Capitalei începea cu galeria Apollo (până de curând) şi se încheia (până la începutul anilor '80) cu scandalos de incitanta (veche) Galerie Nouă, am luat la picior Bălcescu-Magheru, în căutare de manifestări expoziţionale. Am făcut doar trei bivuacuri, singurele posibile, după cum urmează:
Sala Dalles. Nu frumoasele încăperi dindărătul Librăriei, ci foaierul teatrului. O sală săracă, improprie expunerii pe simeze, cu o masă uriaşă de sufragerie, trântită în mijloc. Lucrările de pe pereţi sunt cuminţi - până la banalitate -, peisaje îndeobşte, conturate cu grijă (sau cu teama, parcă, de a greşi), tehnica liniei şi a aşezării culorilor e bine strunită, dar fără elan de viziune sau salturi imaginative. Un plein-air făcut cu meserie şi bune intenţii. Adăugând la aceste consideraţii informaţia potrivit căreia autoarea are vârsta de... 16 ani, lucrurile îşi schimbă uşor perspectiva. E limpede că are un drum lung de făcut şi că, dacă îşi va găsi dascălii potriviţi, va izbuti să spună ceva important, pentru că limbajul îl cunoaşte deja. Asta, desigur, în condiţiile în care va reuşi să se descătuşeze de poncife şi de exactitatea periculoasă cu care sunt "îndopaţi" elevii de la belle-arte. Numele tinerei speranţe este Berta Maria Moldoveanu.
Galeria Orizont. Se pătrunde pe o uşă "dérobée", de pe Dem I. Dobrescu. Expozant: un nume greu al graficii noastre, Vasile Olac. Câteva zeci de lucrări (creion, cărbune, pastel, tuş, acuarelă) îmbracă frumos pereţii unei săli prăfuite, triste şi care, în ciuda vadului excelent, e ameninţată de ruină (din lipsă de marketing cuviincios şi de investiţii). Vasile Olac (născut în 1936) a absolvit Academia de Arte Plastice "N. Grigorescu" în 1967 şi, după un an, expune pentru prima oară într-o expoziţie de grup. De atunci, a avut prezenţe numeroase în alte expuneri colective (în ţară şi în străinătate) şi o personală la Bacău. Numele său, însă, e legat cu precădere de grafica de carte (sute de coperţi şi ilustraţii la volume semnate de Fraţii Grimm, Andersen, Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Lewis Carroll, Grete Tartler, Silvia Kerim). Luxuriant, divers până la vertij, Olac găseşte formule potrivite şi ingenioase pentru fiecare dintre autorii pe care îi traduce în limbaj plastic. Sedus de detaliu, de travaliul minuţios, de privirea scormonitoare la epiderma lucrurilor, desenatorul evadează însă şi în tehnicile sugestiei, ale liniei epurate, esenţializate, atunci când i se pare că tema i-o cere. Despre isprăvile lui grafice, Virgil Mocanu notează: "Vasile Olac e stăpânit de fascinaţia metamorfozelor ce trec fabulaţia livrescului în fabulosul imaginii. Desenul e suplu, alert, urmărind trasee mentale pentru a descrie conturul subtil al evadărilor în supranatural, uneori lăsând frâu liber expresionismului, pentru a tachina duplicitatea fiinţei. Dar, peste tot ne lovim de măşti şi, printr-un transfer emoţional, începem să le semănăm". (foto1, 2)
În sfârşit, săliţele de la Simeza. Aici se derulează o parte dintr-o manifestare mai amplă - "Grafica românească 2011", ale cărei panouri complementare sunt la Căminul Artei şi la Atelier 35, unde, în total, sunt expuse 159 de lucrări de grafică aparţinând unui număr de 83 de artişti din întreaga ţară. Revenind la unda nostalgică de la începutul acestor rânduri, mărturisesc că, văzând selecţia de la Simeze, am avut senzaţia că sunt transportat în timp prin anii '80, dacă nu chiar şi mai în urmă. Apă la moara argumentelor în acest sens îmi dă chiar Adrian-Silvan Ionescu, în cuvântul lui deschidere al expoziţiei: "O expoziţie de o asemenea anvergură este un foarte mare eveniment pentru slujitorii străvechii tehnici a graficei, practicată încă din Paleoliticul superior de vânătorul ce, înmuindu-şi degetul în humă de diverse culori, îşi reprezenta vânatul şi fiinţele sacre..." Totuşi, să fim serioşi! Grafica a evoluat spectaculos în anii din urmă, şi-a anexat sumedenie de tehnici digitale, şi-a întins aripile către spaţiul virtual, a venit dinspre Video Game spre şevalet, a scornit proiecte cutezătoare, a deprins ironia şi auto-persiflarea, a început să sondeze zone obscure ale inconştientului şi excesiv de luminoase ale design-ului şi le-a învârtit într-un melanj care îmi pare că a luat un avans prodigios în raport cu alte ramuri ale Arborelui plasticii actuale. Dacă e să ne uităm la pereţii Simezei, nimic din toate acestea (cu excepţia, poate a lui Gyongy Karoly Zold, care expune o infografie stranie, percutant modernă (foto 7), nu atât prin tehnologia din spatele ei, cât prin forţa halucinogenă a imaginii în sine). Altfel, basme d-anţărţ în alb-negru semnate de Petru Vintilă Jr. (foto 3), hiperealism psihedelic la Laurenţiu Baltă (foto 4), o glumiţă în cod de bare a lui Mihail Voicu (foto 9), o glosă în cheie Klee a Valeriei Diaconu (foto 8), dar şi un superb colaj graficat al lui Dragoş Pătraşcu (foto 5) sau un haiku fără vârstă aparţinând lui Radu Şerban (Estella, foto 6). Poate că celelalte panouri ale manifestării sunt mai grăitoare în sensul unei evoluţii sau în acela al sincronizării la demersurile graficii de pe alte meleaguri. Cum spuneam, eu am urmat însă un traseu expoziţional neprofesionist, forţamente lacunar, al nostalgiei, iar acestea mi-au scăpat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
