Vorbim astazi despre un debut pe care eu cel putin l-am asteptat cu emotie. O emotie de care nu ma pot feri nici cand o vad intamplator pe Domnica Drumea. Privirea ei aparent plecata, ca intr-o reverenta facuta umbrei, ascunde fulgerari taioase, lame disimulate sub aparenta unei blandeti resemnate...
Volumul "Crize"*, lansat (unde oare altundeva?) la Editura Vinea, intregeste, alaturi de cel al Ruxandrei Novac, peisajul poeziei fracturiste, daca nu chiar ii aseaza un rost (o rostuire) acolo unde lucrurile pareau cam haotice. Sunt aici poeme pe care le-am ascultat la Cenaclul de la Litere, poeme pe care le-am auzit rostite de vocea delicat-tremuratoare a autoarei in Laptaria lui Enache, versuri ce-au trezit comentarii favorabile la Cenaclul Euridice.
Domnica Drumea aduce cu acest volum o autenticitate izbitoare, lipeste fasii de viata si cosmar pe epiderma textuala, dar o face intr-o cadenta de "romancero de dupa bloc", vocea ei urca imperceptibil si coboara brusc intr-un dans al imaginii inlantuite fara speranta de o memorie sortita sa dainuiasca: "tu habar n-ai cum imi izbesc eu capul de geamuri/ si ce tare ma distrez la chefuri/ cum inghit eu aspirine cu vodca si fac pe drogata/ tu nici nu stii cat de bine dansez eu cu nebunii/ orasului de care fetele cuminti nu se-ndragostesc/ ce bine-mi sta mie cheala/ si cu ochii manjiti cu dermatograful/ habar n-ai ce bine ma simt eu cu baietii cu role aduse din germania/ si cu pletosii sepultura care ma invita in camera lor/ nopti cu prodigy pana la disperare usi izbite cu ura/ ziduri mazgalite cu spreiuri "muie For Those Who Suck"/ dimineti cu sticle goale si voma pe degete/ cu maini care te framanta/ habar n-ai cat de revoltati suntem noi pe viata/ - cele mai stralucite minti ale generatiei mele -// Ma clatin beata pe strazi pustii/ Limbile noptii se intind si ma sugruma." Textul se traduce automat din si in experienta, nimic nu e produs, ci nascut de cutele unei memorii afective ranite, iar ultimul vers atrage in vartej un cititor hipnotizat de unduielile raului. Avem de-a face aici cu acea satira apocaliptica despre care vorbea Northrop Frye, satira care desfiinteaza orice, care parjoleste terenul pe care cresc apoi fantasmele. Domnica stie sa "mimeze" un discurs, pe care si-l asuma totusi, intreaga ironie fiind de fapt o autoironie sinucigasa, in care se impletesc disperare, act ludic, histrionism amar: "voci ascutite voci intelepte in urechiuse fine/ vorbindu-ti despre viitorul tau de aur de tinichea/ despre proiectele tale marete care/ zornaie in buzunarul rupt/ cursul de L.R.C. mi-a deschis o perspectiva paradigmatica asupra/ iubirii/ ah, sunt atat de fericita/ ah sunt atat de emotionata/ (si bomba asta care-mi ticaie-n creieri)/ palmele imi transpira nerabdatoare/ parul incepe sa-mi cada/ extaziat...". Exista aici o pluralitate de actanti: in primul rand Eul liric, ascuns in spatele discursului mimat, iar in al doilea rand interlocutorul, tinta si adesea cauza "crizelor", si acesta bine ascuns in spatele unor parodieri sfasietoare.
Volumul Domnicai Drumea merita luat in seama atat de critica, cat si de poeti, in general - contine atata forta si atata lirirsm cum eu n-am mai gasit de mult la un tanar scriitor. Si nu putem incheia altfel decat lasand-o pe ea sa cante mai departe: "si peste cantecul fetitei din Berceni/ va trece moartea/ blocuri prabusite/ gunoaie inflorind o fetita singura la nasterea lumii printre/ gramezi de morti/ cautandu-si papusa cu picioare taiate/ cantecul ei - explodand".
*) Domnica Drumea, "Crize", Editura Vinea, 116 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
