Horace McCoy (1897 -1955) a fost un scriitor american pe nedrept uitat. Sau aproape uitat. A participat la Primul Război Mondial, în timpul căruia a primit Crucea de Război pentru eroism din partea guvernului Franţei. A lucrat ca reporter sportiv în Texas, apoi ca actor de mâna a doua la Hollywood, după care a început să scrie şi s-a specializat în scenarii. A devenit foarte cunoscut pentru romanul de faţă, publicat în 1938, pe care Simone de Beauvoir îl va considera "primul roman existenţialist american". Mai mulţi scriitorii europeni îl aşază alături de Faulkner, Steinbeck şi Hemingway, dar McCoy nu se bucură, totuşi, de succesul acelora şi, falit şi alcoolic, cade pradă depresiei. Continuă să scrie. Moare în 1955.
Se spune despre acest roman că este unul emblematic pentru anii Marii crize economice. Acţiunea se petrece în 1932. Eroii sunt doi tineri cu aspiraţii la meseria de actor, care se înscriu la un maraton de dans, evenimente frecvente şi cu mare priză la public în acea perioadă, obligaţi să danseze săptămâni de-a rândul, zi şi noapte, cu mici pauze, sub ochii spectatorilor în căutare de senzaţii tari. O poveste tragică. De multe ori m-am gândit că publicul care participa excitat la acele interminabile maratoane de dans semăna picătură cu spectatorii luptelor de gladiatori din Roma antică, încheiate cu moartea cel puţin a unuia dintre protagonişti. Cam aşa se întâmplă şi în acest roman.
Brutalitatea poveştii se îmbină admirabil cu frumuseţea narativă. De la început ştim ce s-a întâmplat, anume că Robert a ucis-o pe Gloria, dar vom afla - şi vrem să aflăm - de ce. În maratonul de dans şi mai ales în derby-urile elimnatorii dintre concurenţi, eroii acţionează din instinct de conservare. Treptate, extenuarea, frica de înfrângere şi frustrarea ajung să domine. Gloria este figura învinsului, o victimă nu doar a propriei psihologii labile, dar şi a sistemului, şi îi cere partenerului s-o omoare, ca s-o scape de calvar. Romanul înaintează prin flashbackuri.
Chiar şi vizual, romanul are impact. Frânturile de fraze din verdictul judecătorului care pronunţă sentinţa de condamnare a lui Robert, care deschid fiecare capitol, sunt tipărite cu caractere din ce în ce mai mari, pe măsură ce lovesc în subconştientul eroului.
Romanul a fost considerat, alături de "Fructele mâniei" de John Steinbeck, unul dintre cele mai convingătoare portrete ficţioanle ale Americii Marii Depresiuni, a sărăciei şi lipsei de perspective.
Dar măiestria deosebită a lui Horace McCoy constă în talentul de a fi descris nu numai substanţa Marii Depresiuni, ci şi în acela de a fi creionat un portret posibil al oricărei generaţii, prin capacitatea de a sugera cum se destramă visele şi cum conştientul nostru poate lucra împotriva noastră. Gloria n-avea nicio şansă să ajungă vreodată actriţă şi să-şi îndeplienască visul, era o femeie ştearsă, în orice caz neatractivă, şi de aici până la disperare, într-un moment de revelaţie, nu este decât un pas.
"Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?" este o bijuterie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
