• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Unde este Muntele Athos?/ de Marius Vasileanu

Unde este Muntele Athos?/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu

24 feb 2012 287

N-aţi ghicit, întrebarea din titlu nu este retorică, nici vreun artificiu gazetăresc. Dar pentru a putea răspunde voi porni de la o altă întrebare care stăruie de cel puţin două veacuri pe buzele tuturor istoricilor, teologilor, cercetătorilor, este rostită cu obidă de majoritatea românilor: de ce nu există o mănăstire românească la Sfântul Munte Athos?

Importanţi cercetători români şi străini, majoritatea teologi, au studiat influenţa pe care a avut-o Sfântul Munte Athos asupra diverselor biserici ortodoxe, asupra culturii ţărilor majoritar ortodoxe. În privinţa influenţei asupra Ţărilor Române am recitit de curând două studii semnate de Pr. Prof. Teodor Bodogae şi de Prof. Alexandru Elian.

Astfel, Pr. Prof. Teodor Bodogae a scris un studiu intitulat "Înrâurirea Sfântului Munte în viaţa popoarelor ortodoxe"(vezi revista "Ortodoxia", nr. 2/1953) în care s-a ocupat cu multă acribie de georgieni, bulgari, sârbi, ruşi şi, bineînţeles, de români. Teologul român constată cu această ocazie că şi Ţările Române au fost profund influenţate de spiritualitatea iradiantă a Sfântului Munte. Încă din veacurile XI şi XII există mărturii că sute de familii de vlahi au ajuns în Athos. Cele mai importante mărturii sunt cele determinate de donaţiile voievozilor români, care au susţinut efectiv viaţa monahală athonită timp de câteva veacuri.

Profesorul şi teologul Teodor Bodogae demonstrează că, sub înrâurirea monahului Hariton, domnitorii Vlaicu Vodă şi Nicolae Al. Basarab au devenit ctitori ai Mănăstirii Cutlumuş. De altfel, "această mănăstire a fost numită vreme de 500 de ani chiar în documente «Lavra cea mare a Ţării Româneşti». Iar ajutorul abia începuse, căci «după ce dispăruseră ajutoarele bizantine, bulgare şi sârbeşti, iar ruşii nu se eliberaseră încă de sub jugul tătărăsc, românii vor lua moştenirea patronajului acestor popoare şi vor susţine, cu o credinţă inegalabilă, toate marile mănăstiri din Athos, fie prin danii băneşti, clădiri ori reparaţii de tot felul, fie prin acordări sau închinări de mănăstiri şi moşii la noi în Principate, ca sucursale pentru întreţinerea lăcaşurilor aghiorite»".

Replica acestor acte de credinţă ale românilor nu a întârziat să apară. Domnitorul Neagoe Basarab a invitat în 15 august 1517, cu ocazia sfinţirii Mănăstirii Curtea de Argeş, toţi stareţii Sfântului Munte ! Aceştia au răspuns spectaculos, însoţindu-l la această sărbătoare pe Patriarhul Constantinopolului Teolept (Teolipt), alături de alţi ierarhi şi călugări. Iată de ce voievodul român a fost numit de cronicarul Gavriil Protul "ctitor a toată Sfetagora" - altfel spus datorită bogatelor sale donaţii, în vremea lui Neagoe Basarab au fost făcute reparaţii la toate mănăstirile Sfântului Munte...

Majoritatea voievozilor români au continuat să susţină financiar Sf. Munte, iar dialogul duhovnicesc şi cultural circula înfloritor de ambele părţi. Numeroşi călugări soseau în Ţările Române, aducând de la Sfântul Munte învăţătură duhovnicească, dar şi manuscrise, icoane, moaşte. Prezenţa marelui stareţ Paisie Velicicovski şi instalarea sa la Mănăstirea Dragomirna, apoi la Mănăstirea Neamţ, au determinat o adâncire a dialogului duhovnicesc şi cultural. Astfel, Pr. Prof. Bodogae arată că în vremea lui Paisie "legătura sufletească între românii dornici după o viaţă mai duhovnicească şi Athosul râvnit de toţi se cimentează atât de adânc, încât mulţi moldoveni şi ardeleni se duc şi întemeiază în Sfântul Munte, după multe greutăţi din partea grecilor, cele două schituri: Lacu (1772) şi Prodromu (1852). Vechea Lavră românească Cutlumuş a fost smulsă din mâna românilor, care rămân astfel singurul popor ortodox fără mănăstire proprie la Athos, căci cele două schituri sunt numai filiale ale mănăstirilor greceşti". Iar cuvintele teologului român continuă cu asprime, fapt pentru care nu le mai reproducem amintindu-ne de anul în care au fost scrise (1953). Cu toate acestea, problema stăruie pe buzele tururora. Chiar aşa, de ce ruşii, bulgarii, sârbii au mănăstiri în Athos şi tocmai românii nu??

Un alt cercetător de rar calibru şi rafinament intelectual, Prof. Alexandru Elian, şi-a pus aceeaşi problemă legată de influenţa Muntelui Athos asupra ortodoxiei româneşti: "Neagoe a făcut pentru Cutlumuş ceea ce, cu câteva decenii înainte Ştefan cel Mare făcuse pentru Zografu - şi această mănăstire într-un anume sens, un fel de «Mare Lavră», de data aceasta a Moldovei. În realitate, şi o mănăstire, şi alta, două centre de viaţă şi de cultură slavonă. A însemnat mai mult pentru români Cutlumuşul în veacul al XIV-lea? Într-o anumită măsură, da. Cunoaştem astăzi, mai ales după publicarea arhivei acestei mănăstiri aghiorite, toate demersurile întreprinse de marele egumen al Cutlumuşului, Hariton, pentru a căpăta ajutoare din partea lui Vladislav I voievodul român. Hariton, care în 1372 ajunge unul din mitropoliţii Ungrovlahiei, rămânând în continuare egumen al locaşului athonit, a întreprins nu mai puţin de 7 călătorii în Ţara Românească şi a fost obligat să facă unele concesii lui Vladislav-Vlaicu în schimbul ajutoarelor primite de la voievod. Vladislav va avea dreptul să se numească «proprietar şi ctitor» al Cutlumuşului" (vezi revista "Studii teologice", anul XIX, 1967).

Aceasta a determinat o adâncire a relaţiilor românilor cu Muntele Athos, iar pentru locuitorii Ţărilor Române o însuşire a ritmurilor şi a învăţăturii athonite. Dar profesorul Elian subliniază că încă din vremea lui Vladislav convenţia cu monahii greci era ca aceştia să primească în continuare "cinste şi ascultare" din partea românilor...

Peste ani, în 1803 egumenul Teodorit al mănăstirii Esfigmenu, după ce a constatat situaţia financiară dezastruoasă în care se afla sfântul lăcaş, trimite o scrisoare surprinzătoare Mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi. Acesta face o serie de propuneri şi angajamente în urma cărora mănăstirea ar fi urmat să ajungă sub administraţie moldovenească. De-a dreptul straniu, Mitropolitul Veniamin Costachi nu consimte, ci ajută mănăstirea athonită dezinteresat, prin închinarea Floreştilor şi a altor metocuri...

Mai apoi înălţarea Schitului Prodromu a însemnat încă un prilej ratat - căci în 1856 "s-a putut obţine ca pecetea schitului să poarte o inscripţie cu litere româneşti", arată marele bizantinolog. Iată şi concluziile profesorului Alexandru Elian: "Vocaţia de universalitate în dreapta credinţă pe care Athosul şi-o poate revendica de la întemeiere nu se poate realiza decât în măsura în care caracterul panortodox al Sfântului Munte este păstrat. Întreţinerea - şi poate promovarea - unei spiritualităţi purtând pecetea caracterelor proprii fiecărui popor ortodox şi exprimată în limba lui proprie este garanţia unităţii în diversitate proprie oricărei creaţii viabile şi armonioase. Arhimandritul Teodorit şi-a dat seama cu mai bine de un veac şi jumătate în urmă cât de îndreptăţiţi erau românii să-şi dezvolte nestingheriţi - într-unul din cele 20 de locaşuri athonite consacrate de tradiţie - o viaţă monastică proprie, legată de o întrerupere a acestor legături care ar duce nu numai la ofilirea acestei spiritualităţi înseşi, dar până la sfârşit la degradarea înaltei originalităţi a vieţii aghioritice în întregul ei."

Fără îndoială că răspunsul la delicata problemă nu poate fi dat aici, pe grabă. Ar mai trebui panoramată amănunţit întreaga situaţia geopolitică în care cutremurul legat de secularizarea averilor athonite - ale cărui replici se mai resimt şi astăzi, pe alocuri, chiar neaşteptat de puternic -, este doar unul din vectorii importanţi. Ne amintim şi de afirmaţia marelui duhovnic Petroniu Tănase recent plecat la Cer, înţelept şi preţuit stareţ al schitului românesc Prodromu: "Sihaştrii din Carpaţi mergeau la Athos, fiindcă găseau acolo condiţii de viaţă sihăstrească deplină. De aceea nu şi-au întemeiat o mănăstire a lor, ci, când s-a întâmplat să se stabilească în mănăstiri de obşte, au trăit împreună cu ceilalţi fraţi: la Cutlumuş, la Zografu, la Esfigmenu; dar, în general, au trăit viaţă sihăstrească, în chilii răspândite pe tot cuprinsul Athosului. Abia în secolul al XIX-lea, când apar statele naţionale, s-au gândit şi monahii români aghioriţi să aibă un lăcaş al lor, şi au întemeiat Schitul Prodromu.

...Tocmai în afirmaţiile de mai sus s-ar putea să existe cheia unui răspuns. Românii şi-au asumat cu asprime şi gravitate căutarea mistică. Astfel încât proprietăţile lumeşti - măcar în cazul celor care îl căutau pe Hristos tocmai la Sfântul Munte erau de prisos.

NB: Asta nu înseamnă că din motive mai degrabă (prea) terestre nu ar fi fost avantajaţi să aibă o mănăstire a lor acolo - ceea ce ar fi ajutat condiţiei monahilor români. În plus ar fi fost şi un centru de coagulare, de recuperare culturală, căci, Slavă Domnului urmele românilor există, din belşug, peste tot în Muntele Athos.

...Arhimandritul Hrisostom Apostolache este stareţul cu cea mai îndelungă experienţă duhovnicească, dar şi administrativă care a păstorit Mănăstirea Bucium din Iaşi. Acesta s-a născut în apropiere, în comuna Probota (judeţul Iaşi) în anul 1884. Ca anecdotă, trebuie spus că numele de familie din actul de naştere al Părintelui Hrisostom era acela de Postolache. Fiind în armată, superiorii i-au spus însă Apostolache întrucât... erau prea mulţi soldaţi cu numele de Postolache. Această schimbare a fost consemnată inclusiv în livretul militar (îşi aminteşte părintele)! De aceea Pr. Hrisostom a preferat să fie înregistrat şi ulterior cu acest pseudonim. A ajuns pe Sfântul Munte în 1908 şi a ucenicit la schitul românesc Prodromu, unde a şi fost tuns în monahism de arhimandritul Antipa Dinescu, pe atunci egumen. Mai târziu va deveni el însuşi stareţ la Prodromu între anii 1919 şi 1921. Începând din anul 1937, Părintele Hrisostom este numit stareţ al Schitului Bucium din Iaşi (fost metoc al schitului Prodromu), unde va păstori 42 de ani.

Citind puţinele documente şi scrieri rămase de la Pr. Hrisostom am înţeles de curând cum au stat românii în afara istoriei. În ultimul său an de viaţă (1979) Pr. Hrisostom Apostolache a fost întrebat dacă a intenţionat să se întoarcă la Muntele Athos în cele peste cinci decenii de când îl părăsise. Nu, nu se gândise la asta a afirmat el. Şi răspunsul părintelui a continuat precum o tonică ploaie de primăvară: "Sfântul Munte este acolo unde faci voia lui Dumnezeu"...

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743