• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Viaţa în Iaşii de acum o sută de ani, în vreme de război. Însemnările Anei Greceanu – III

Viaţa în Iaşii de acum o sută de ani, în vreme de război. Însemnările Anei Greceanu – III

Autor: Ana Greceanu

19 aug 2011 295

"Ce calamitate este bătrâneţea..."


Paşte, 1918. Să scriu, să spun ce se mişcă în străfundul gândurilor mele, mi-aş dori atât de mult, dar putea-voi oare acest lucru, şi nu e prea târziu? Pierre de Coulevain (1853-1927, pseudonimul literar al lui Jeanne Philomène Laperche, scriitoare franceză - notă) a început foarte târziu şi a exprimat tot ce face să vibreze o inimă. Dar, în acelaşi timp, presupun că s-a pregătit mulţi ani pentru această operă şi a găsit răgazul necesar pentru scris. Acesta din urmă îmi lipseşte adesea şi îmi promit, dacă Dumnezeu îmi va da zile şi dacă se împlineşte visul meu de a trăi la ţară, departe de toate grijile cotidiene şi meschine, să reiau caietul şi să notez tot ce pot observa ieşit din comun. Nu va fi o operă de valoare, nu am această pretenţie, dar poate că va fi o mărturie despre mine pentru acela dintre copiii mei care se va osteni să răsfoiască aceste pagini.

Am fost astăzi la Mica, era ziua onomastică a Getei şi m-am bucurat să pot merge la ea, cine poate şti câte sărbători voi mai petrece cu ele. A venit şi Elena Canano. Domnul Lavrillier, de asemenea, întrucât ia întotdeauna parte la dineurile şi serbările de familie. Geta a primit o mulţime de flori, cel mai bun cadou este faptul că tatăl său este aici şi sper că nu va mai pleca. A cântat foarte frumos la pian şi voce. Are o voce plăcută, caldă şi bine timbrată. Ba, chiar destul de puternică. Dacă vocea ar fi cultivată, ea ar fi un agreabil talent de salon. Voi încerca să vorbesc cu Nicu despre asta, dar nu pot insista, mai întâi pentru că are multe cheltuieli de când cu războiul şi apoi ceea ce aş spune nu ar avea importanţă în ochii lor, adică ai lui Nicu şi Mica.


13 mai. Scriu întotdeauna pe stilul vechi, pentru că nu sunt sigură că noile dispoziţii vor rămâne (În România, prin Înaltul Decret nr. 1053 din 5 martie 1919, ziua de 1 aprilie 1919 a devenit 14 aprilie, adoptându-se astfel "stilul nou", după Calendarul Gregorian - notă). S-a întâmplat că astăzi micul Tudor (fiul lui Scarlat junior - notă) a împlinit un an şi Alina ne scrie că au sărbătorit această zi după stilul nou.

Pe 9 sau pe 10 (mai - notă), nu-mi aduc aminte bine, a avut loc o mare explozie la Pulberăria de la Socola, a fost un suflu aşa de puternic încât au zburat în ţăndări geamurile, deşi locuim destul de departe de Socola. Se spune că sunt câteva sute de morţi, apoi un jurnal a scris că ar fi mai mult de o mie, în orice caz a fost un mare dezastru. Cine este de vină? Nu se va şti niciodată. Experţii chimişti explică: descompunerea prafului de puşcă, care a fost de proastă calitate. În popor se zvoneşte că ruşii au declanşat explozia, ceea ce se ştie sigur este paguba de aproape 60 de milioane (franci - notă).

16 mai. Ieri am avut o bucurie imensă: sora mea Betty, iubita mea soră, mi-a scris o carte poştală. În inima mea am jelit-o ca moartă. De peste doi ani n-am mai primit nici o veste despre ea şi nici eu n-am putut să-i scriu. Cine ar fi crezut că va supravieţui tuturor dezastrelor acestui război, tuturor grijilor privind soarta noastră. Şi Dumnezeu ştie câte lipsuri a îndurat. Ea spune că nu i-a lipsit nimic. Se află în continuare într-un sanatoriu şi puţinele cuvinte pe care le scrie arată că se simte bine acolo. Sunt fericită că este în viaţă. Am încă o fiinţă care este o jumătate a mea, o rădăcină de care sunt legată. Nu mă mai simt atât de singură. Copiii mei pretind că este imposibil să mă duc să o văd, aş vrea atât de mult să o fac, dar cred că au dreptate. Nu mă mai ţin puterile, obosesc foarte repede şi ce m-aş face dacă m-aş îmbolnăvi pe drum? Ce calamitate este bătrâneţea, capul a rămas tânăr şi activ, doar trupul nu se mai mişcă ca altădată. Cum am mai sta de vorbă, dacă am fi amândouă împreună, câte amintiri nu ne-am împărtăşi, i-aş spune atâtea lucruri care până în prezent au dormit în inima mea. Atât de bine ne-ar face! Şi totuşi, nu mi se va împlini acest vis. Trebuie să ne mulţumim cu ce ne-a dat Dumnezeu, nu este, oare, o binefacere faptul că mi-a lăsat-o pe această soră unică? Vom putea cel puţin să ne scriem. Pentru moment, doar câteva cuvinte, pe cărţi poştale, dar sper că în curând voi trimite şi scrisori.

6 octombrie. De mult n-am mai scris nimic şi nu ştiu de ce aş face-o. N-aş avea de însemnat decât lucruri triste şi nevoi, deprimarea sufletului meu. Îmi fac reproşuri pentru această descurajare, dar nu cred că mă voi schimba, văd că totul merge din rău în mai rău, totul ne lipseşte şi nu văd că s-ar îmbunătăţi ceva. Nu am lemne pentru iarnă şi nici bani pentru a le cumpăra. Atât timp cât Charles era aici, îmi procura o anumită cantitate pe lună şi în felul acesta am trecut iarna şi timpul până la plecarea lui. Acum, că s-a întors la Bucureşti, nu se mai ocupă deloc de ceea ce ne lipseşte nouă şi ce e mai rău e că nu ne trimite nici cota de bani lunară. Ştiu bine că are şi el griji şi poate îi lipsesc banii, dar în niciun caz atât cât ne lipsesc nouă, care nu avem niciun mijloc de a face rost. Nu pomeneşte niciodată de nevoile noastre sau că se gândeşte la noi. Poate nici nu-şi închipuie că am putea avea aceste nevoi. Dacă Ali n-ar avea leafă şi dacă Lavrillier nu ar fi la noi, ajutându-ne mereu, nu ştiu unde am ajunge. Nu vreau să fiu nedreaptă. Mai devreme sau mai târziu, el dă bani, trimite o sumă, dar la ce bun, până sosesc banii am făcut atâtea datorii că abia ne ajung pentru a le achita, şi grijile şi suspinele reîncep. Am crezut că voi îmbunătăţi situaţia închiriind o cameră, dar fără rezultat, tânărul chiriaş nu plăteşte, trebuie să aşteptăm cu săptămânile până ne dă banii, şi nici aceia în întregime.

Iată o mulţime de plângeri. Îmi pare rău să le exprim aici, în acest caiet. Dacă vreodată copiii mei sau unul dintre ei ar citi asta, m-ar considera ca fiind lipsită de curaj şi nedreaptă. Dar să nu uite că am trecut prin atâtea zile rele şi cu atâtea griji, încât nu este de mirare...

20 octombrie. Încă n-am povestit că Andreea, fiica cea mare a Camillei, s-a logodit cu un locotenent, George Groholschi, fapt care m-a bucurat nespus. Se vorbeşte de bine despre el, dar întrucât nu cunosc persoane care să-l cunoască, am auzit numai vorbindu-se despre el, de exemplu, Costică (Gane - notă). Este o căsătorie modestă şi îşi vor începe menajul în condiţii modeste. Nu face nimic. El va avansa în grad, vor fi economi şi totul va fi bine, dacă va fi un bărbat sobru şi nu va avea vicii, ca de pildă cărţile de joc, băutura şi alte defecte. Andruşa a fost aici timp de cinci zile şi mi s-a părut transfigurată de fericire. Bietele fete, ea şi Didi (Sabina Edith, 1896-1960, sora mai mică a Andreei - notă), nu au o tinereţe fericită, casa e plină de certuri şi lipsuri, nu sunt certuri între Alex şi Camille, ci controverse, cu vocea ridicată (Alex) şi cu vorbe urâte, încât a-i crede că toţi se vor lua de păr. Din această cauză, copiii nu pot fi fericiţi în familie, Radu (1903-1963, al treilea copil din căsătoria Camillei cu Alex. Enăcescu; va muri nebun - notă), fiul, învaţă şi se dezvoltă bine, dar este de o obrăznicie nemaipomenită, îi înfruntă pe toţi şi discută în contradictoriu chiar şi cu străinii. Pe tatăl său îl priveşte ca pe un băiat de vârsta lui şi îl ceartă adesea. La ce va duce o asemenea purtare? Să sperăm că vârsta îl va cuminţi.

I-am dat Druşei diferite lucruri pentru gospodăria ei. Nicu i-a făcut un cadou nemaipomenit - i-a dat o mie de franci! Asta a fost pentru ea o bucurie şi o uluire imense. Mica i-a dăruit un inel marchise cu briliante (inel de formă prelungă, care acoperă prima falangă a degetului - notă), un pandantiv cu lanţ, şi rochia ei de mireasă, din mătase albă, foarte frumoasă şi nepătată. Geta i-a oferit o brăţară din argint, o broşă, sper că sunt cadouri frumoase. Eu i-am dat: două pelerine (camisol) brodate; o pereche de pantaloni; un cearceaf de pat; şase batiste; trei perine de puf; dantele; lucrări de croşetă şi broderii; o cafetieră; un portmoneu; şase ceşti de cafea, ulcele şi multe obiecte mici de menaj; şase şervete pentru pieptănat cu dantelă făcută de mine. Sper că sunt, toate, cadouri frumoase.

28 octombrie. Evenimentele se precipită. Totul se îndreaptă spre ruinarea Germaniei. Toate luptele sunt pierdute, sunt alungaţi din Franţa, au fost nevoiţi să evacueze tot teritoriul câştigat cu preţul atâtor vieţi. Şi sunt, de asemenea, izgoniţi din celelalte ţări: Belgia, Polonia ş.a. Împăratul a abdicat, kronprinţul a fost silit să facă acelaşi lucru... se spune că Berlinul este ocupat de Aliaţi, armata trebuie să depună armele. Nu mai lipseşte, pentru a încununa acest dezastru nemaiauzit, decât ca împăratul să fie luat prizonier, atunci cântecul lui Heine se va adeveri: Mein Kaiser, der Kaiser Ghefangnen! Împăratul meu, Împăratul este prizonier!

Sunt sigură că întreaga familie imperială este pe fugă. Oare învingătorii vor fi generoşi sau vor voi să se răzbune pentru 1870? Când voi avea ziare sigure, voi copia condiţiile păcii, care vor fi dure. Tremur când mă gândesc la sora mea. Oare nu a fost izgonită din adăpostul ei? Săracul Berlin, mi se pare că nişte hoţi au intrat în casa mea şi-mi fură tot ce am mai frumos. Căci nici francezii, nici englezii nu vor ezita să-şi însuşească ce este mai bun. Sărman popor!

Mi se spune, chiar acum, că toţi germanii care se găsesc la Bucureşti sunt luaţi prizonieri, în frunte cu Mackensen, bietul bătrân.(Feldmareşalul von Mackensen nu a fost luat prizonier. În seara de 9 noiembrie 1918 a primit un ultimatum din partea guvernului român de la Iaşi, prin care i se cerea ca în 24 de ore să ordone retragerea trupelor sale din România. A părăsit Bucureştii în 10-11 noiembrie 1918 - notă).

Nu am nicio veste de la Charles, nici de la sora mea. Mă aştept şi la alte nenorociri. Mi se pare că totul se prăbuşeşte în jurul meu. Încă nu îndrăznesc să-mi spun toate gândurile.

La 13 noiembrie 1918 a avut loc la Botoşani căsătoria Andreei, fiica cea mare a Camillei, cu locotenentul George Groholschi. Mare bucurie pentru mine, le urez o viaţă fericită şi să nu sufere de lipsa banilor, care este atât de deprimantă. Din cauza mobilizării, căsătoria s-a făcut în grabă şi doar cea civilă, ceremonia religioasă se va face, probabil, la Crăciun.

20 noiembrie, seara. N-am chef de nimic. Nicio carte nu-mi place, nicio conversaţie nu mă atrage, dacă aş putea, aş sta ore întregi cu ochii fixaţi în depărtare, fără a vorbi, fără a gândi, visând doar la trecut, amintindu-mi de tot ce s-a întâmplat şi regretând anii mei pierduţi. De unde provine oare această apatie, această indiferenţă la toate? Să fie oare oboseala, să fie boală sau presimţirea sfârşitului? E păcat! Eram foarte vioaie, luam parte la toate şi acum sunt atât de abătută. Cred că sunt prea singură, Ali este toată ziua pe drumuri şi văd că nu este mulţumită decât atunci când se poate întâlni cu lume străină. Sunt sigură că şi cu mine se întâmplă acelaşi lucru, nu văd pe nimeni, nu pot ieşi din casă şi sunt nevoită să rumeg aceleaşi idei.

Nimic care să-mi aducă un aer proaspăt şi să-mi schimbe starea sufletească, e ca şi cum aş fi într-o închisoare din care nu pot scăpa. Mă întreb ce să fac, cum să să-mi fac o altă viaţă? Niciunul dintre copiii mei nu mă înţelege, au alte idei şi nu se ostenesc să se identifice cât de puţin cu ale mele, mi se pare adesea că îi plictisesc. Să nu fiu nedreaptă, fac şi ei ce pot; şi apoi ele sunt tinere, iar eu bătrână. Ali, mai ales, nu face decât să muncească pentru mine, nu se gândeşte decât să-mi facă pe plac, aleargă şi se duce la societatea ei (Societatea "Ocrotirea Orfanilor de Război" - notă), ceea ce nu este uşor, şi când vine acasă stă la bucătărie şi găteşte în grabă. Elena Canano a luat prânzul la noi şi se gândeşte mereu la planul ei de negoţ cu porci, ea spune că o admiră pe Ali şi recunoaşte că niciodată n-ar putea să facă ceea ce face Ali - să inspecteze orfelinatele din oraş (Iaşi - notă) şi apoi să se urce în tren sau în trăsură pentru a le inspecta pe cele din toate oraşele Moldovei.

Din volumul "Jurnalul Anei Greceanu!", în pregătire la Editura Militară

Gabrielle (Ali) Greceanu, 23 aprilie 1903

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867