In fine, doua alte statui au fost implicate activ intr-o disputa privitoare la locul unde trebuie sa stea cadavrul lui Lenin: in mausoleul din Piata Rosie sau intr-o groapa in Sankt-Petersburg. Cand recent instalata statuie de trei metri a tarului Nicolae al II-lea a fost dinamitata, primele banuieli s-au indreptat spre grupurile antimonarhiste care se opuneau reinhumarii familiei imperiale si restaurarii monarhiei. Un alt grup a revendicat insa actiunea, afirmand ca a fost vorba despre "un act de razbunare impotriva acelora care doresc sa atenteze la un loc national sfant - complexul memorial Mausoleul V.I. Lenin. Trei luni mai tarziu un alt asemenea grup a dinamitat statuia abia terminata a lui Petru cel Mare (fara insa a o distruge); faptasii se plangeau de actiunile "politicienilor imorali care au declansat o dezbatere odioasa in presa, privitoare la reinhumarea corpului conducatorului proletariatului mondial, Vladimir Ulianov-Lenin". In acest fel, soarta statuilor si cea a trupurilor moarte au fost intim legate.
Cadavre cu nume celebre
Discutia despre plecarea lui Lenin din mausoleu este probabil cel mai cunoscut exemplu de politici mortuare post-socialiste. Voi reveni la ea mai tarziu, insa inainte de aceasta il voi folosi pe Lenin pentru a face trecerea de la statui la cadavre. Mumia lui Lenin este o combinatie interesanta a celor doua: atat el, cat si mausoleul sau au vizibilitatea unei statui in peisajul Moscovei, insa trupul lui este depozitat la doi metri sub pamant, ca intr-un mormant obisnuit. Cele mai importante aspecte pentru politica funebra din jurul lui Lenin sunt numele si faima sa; fara acestea nimanui in afara de rudele lui nu i-ar pasa unde este. Acelasi lucru este adevarat si pentru alti morti celebri (pe plan international sau local). Voi da in continuare cateva exemple, incepand cu unii vestiti pe plan international.
In Romania au fost discutii (dar pana acum putine gesturi efective) pentru recuperarea celebrului autor de teatru Eugen Ionescu, a filosofului Mircea Eliade, a compozitorului George Enescu si a sculptorului Constantin Brancusi, toti fiind "localnici" care au emigrat si au realizat in strainatate cariere exceptionale. Eforturi similare de repatriere a unor asemenea "piese de tezaur" au aparut in Uniunea Sovietica, chiar inainte de colapsul ei. La sfarsitul anilor ''80, statul sovietic a initiat o campanie de imbunatatire a relatiilor cu diaspora rusa; aceasta a presupus repatrierea trupurilor unor oameni de cultura celebri inmormantati in strainatate. Printre acestia a fost basul de talie mondiala Fiodor Saliapin, care a emigrat din Uniunea Sovietica la putin timp dupa revolutia sovietica. Fara indoiala ca el nu si-ar fi dorit sa se intoarca nici macar sub forma de cadavru, insa mostenitorii sai s-au lasat convinsi printr-o suma mare de bani platita de guvernul sovietic. La sfarsitul anilor ''80 si inceputul anilor ''90, muzicieni in ipostaza de schelet au devenit un articol de import: compozitorul Bela Bartok a parasit New York-ul pentru a fi reingropat in Budapesta (antropologul Susan Gal a descris admirabil ceremonia de bun venit); muzicianul leton Jazeps Vitols s-a inapoiat din Germania; polonezii l-au repatriat pe compozitorul-politician Ignacy Jan Paderewski, care a calatorit din Arlington National Cemetery la Varsovia; iar compozitorul ceh Bohuslav Martinu s-a inapoiat din Elvetia pentru inmormantare.
Pe langa acesti "fii" vestiti in lumea intreaga, s-au intors si alti exilati si emigranti vestiti in principal in tarile lor de origine. Romanii si l-au recuperat de la Paris pe Nicolae Titulescu, un diplomat din perioada interbelica pe care il stimeaza foarte mult si de la Roma pe cardinalul din secolul al XVIII-lea, Inochentie Micu (subiectul capitolului al doilea). Oszkar Jaszi (ministrul minoritatilor in Ungaria anului 1918) a fost transportat cu avionul dupa ce a parasit mormantul sau din Oberlin, Ohio, pentru a se intoarce acasa ca o contrapondere liberala la diferite orientari conservatoare din Ungaria. Maghiarii au mai adus inapoi si corpul lui Jozsef Cardinal Mindszenty, care a petrecut aproape douazeci si cinci de ani, parte in inchisoare, parte ca azilant politic la ambasada Statelor Unite, inainte de a accepta exilul in Austria. Din Statele Unite s-au intors in Republica Ceha jurnalistul Ferdinand Peroutka si dramaturgul si actorul Jiri Voskovec, iar din Canada dirijorul Karel Ancerl. Letonii l-au adus acasa pe faimosul dizident Gunars Astra (si inca se afla in cautarea trupului ultimului lor presedinte "democrat" Karlis Ulmanis), care a murit in detentie sovietica. Ocazia a fost folosita pentru a etala pentru prima oara steagul si imnul Letoniei pre-sovietice. Doi generali polonezi s-au intors acasa pentru reinhumare din Marea Britanie: Bor-Komorowski (liderul armatei din timpul rebeliunii din Varsovia) si Sikorski (membru al guvernului polonez din exil) (vezi fotografiile 10-11). Un grup de croati l-au recuperat din Statele Unite si l-au reinhumat pe Vlatko Macek, liderul partidului taranesc din Croatia din perioada interbelica. Presedintele croat Tudjman, ca raspuns la "provocarea" dusmanilor lor politici, a sugerat repatrierea din Italia a lui Ante Pavelic, comandantul trupelor Ustasa ("purificatorii" etnici din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial) (cumva, in politica croata, toate partile par sa aiba nevoie de aliati - decedati sau in viata).
Unele dintre aceste importuri nu erau sub forma de schelet. Inima ultimului suveran al Bulgariei, tarul Boris al III-lea care a murit in 1943 a fost adusa din Spania de catre vaduva lui, care o luase cu ea in exil (nu se stie cu certitudine ce s-a intamplat cu restul trupului). Unele cazuri sunt ambivalente: jumatate din cenusa lui Leo Szilard este in Budapesta, iar cealalta jumatate in nordul statului New York. Unele initiative au esuat, dupa cum povesteste istoricul maghiar Istvan Rev in fascinanta lucrare intitulata Autopsii paralele. In 1989, un magnat al otelului convins ca a gasit in Siberia scheletul ilustrului revolutionar si poet Sandor Petofi, s-a hotarat sa il duca inapoi acasa. A pus scheletul in cutia camerei de luat vederi si (dupa o campanie de promovare a afacerilor in randul locuitorilor din Siberia) s-a intors in Ungaria cu trofeul. Neputand sa convinga expertii de autenticitatea scheletului (acestia insistand ca era vorba de o tanara femeie, evreica, si ortodoxa), el nu a reusit sa obtina onorurile oficiale pentru reinmormantare. In cele din urma a ingropat scheletul in propria sa gradina.
Desi nu cunosc detaliile privitoare la genul de diplomatie necesar pentru transportarea acestor ramasite peste granitele internationale, acestea ar constitui o nota de subsol fascinanta. Sa ne limitam la a observa ca reintoarcerea acestor decedati serveste la semnalarea unei noi ere in relatiile dintre Est si Vest, un proces care implica granite mult mai permeabile decat cele din perioada comunista (ar fi interesant de comparat importul de capital uman mort din Vest cu fluxul invers de capital uman viu, odinioara limitat de Cortina de Fier).
Mai mult, alte cadavre au calatorit intre granitele propriilor tari. Ungaria pare sa detina recordul in aceasta privinta, si Rev povesteste aventurile catorva dintre ele. De departe cele mai importante au fost oasele lui Imre Nagy, primul ministru comunist in timpul revolutiei din Ungaria din 1956; el a fost dezgropat (s-a dovedit ca oasele sale au fost amestecate cu niste oase de girafa de la Gradina Zoologica), recuperat si reinmormantat intr-un cimitir din Budapesta dupa o comemorare publica enorma. Voi vorbi mai mult despre Nagy mai tarziu. Alte cazuri il includ pe Lazlo Rajk, victima a unui proces spectacol stalinist, din 1948, de asemenea reinhumat in 1989 (fusese deja reinhumat in 1956) si pe liderul fascist al Ungariei din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, amiralul Horthy, dezgropat si mutat intr-un nou loc de inmormantare. (Inmormantarea sa, inspirata dupa cea a luptatorului pentru libertate anti-habsburgic Ferencz Rakoczi care a fost reinhumat in 1906, a devenit modelul pentru cea a primului ministru maghiar Jozsef Antall, care a vizitat mormantul lui Horthy putin inainte sa moara).
Desi cadavrele au fost neobisnuit de animate in Ungaria, ele au fost active de asemenea in alte parti din Europa de Est. Unele, precum cel a lui Nagy, pana atunci ascunse au fost aduse la cunostinta publicului. In Republica Ceha, de exemplu, locul de odihna al fondatorului Cehoslovaciei Tomas Masaryk a fost deschis vizitatorilor. Dupa un serviciu de reinmormantare, pe piatra mortuara a eroului sinucigas Jan Palach s-a indicat numele sau real, in locul unui pseudonim gravat pe ea pentru a preveni demonstratii la locul mormantului. Alte cadavre au fost deplasate ca urmare a unor forme de reinnoire politica. Dincolo de exemplul romanesc din capitolul doi exista cateva pe care Frances Trix le semnaleaza in Albania, unde satele au reconstruit lacasurile mullahilor musulmani pe care comunistii i-au dezgropat din locurile lor sfinte si i-au mutat in cimitire standard. Odata ce noi lacasuri au fost terminate, mullahii au fost exhumati si reinstalati in locurile lor sfinte (pentru multe cadavre aceasta era cea de-a treia inmormantare).
Cateodata reinmormantarile fostilor sefi de stat au implicat atitudini similare celor presupuse de niste relicve cvasi-religioase. Aceste cazuri indicau aproape invariabil lupta pentru o anumita forma de putere politica: cat teritoriu ar trebui sa aiba statul respectiv, daca ar trebui sa fie o monarhie sau o republica, daca ar trebui sau nu recunoscute realizarile perioadei comuniste (dezbaterile privitoare la Lenin, de exemplu, sunt partial, in legatura cu acest tip de recunoastere).
Traducere de Liviu Chelcea
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
