Ziarul de Duminică

Viziunea omului medieval/ de Ziarul de duminică

Viziunea omului medieval/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

28.07.2016, 23:54 36

Stelian Brezeanu

Imperiu universal şi monarhie naţională în Europa creştină.

Studii de gândire politică medievală

Editura Meronia

Ediţia a II-a, de. Studiile cuprinse în acest volum, publicate pe parcursul unui sfert de veac în periodice româneşti şi străine, urmăresc naşterea şi evoluţia ideilor politice în Evul Mediu, manifestările lor în epocă şi măsura în care au călăuzit acţiunea oamenilor vremii, deplasarea centrului de greutate al gândirii politice din Europa creştină de la universalismul imperial spre particularismul monarhiilor naţionale, locale.

În viziunea omului medieval, imperiul este universal nu în realitatea sa teritorială, ci virtual, expresie a unui program de acţiune al factorilor politici, încredinţaţi că Dumnezeu îşi întemeiază pacea şi ordinea pe o stăpânire dreaptă, imagine a ordinii cereşti, care exprimă în mod legitim lumea. Această viziune domină gândirea politică timp de un mileniu, de la Constantin cel Mare şi până în sec. al XIII-lea, când ideea de imperiu părăseşte terenul acţiunii politice pentru a deveni obiect de speculaţie teoretică.

Pe ruinele vechii idei se cristalizează treptat celălalt concept, monarhia naţională, în condiţiile deconstrucţiei politice din Occident şi Balcani, generate de fapte de natură politică, socială, economică şi intelectuală, care au adus în scenă monarhiile proprii naţiunilor medievale.

Unele dintre aceste state noi îşi au originile în regatele barbare de la începuturile Evului Mediu. Altele sunt creaţii noi, de după anul 1000, precum cele din Europa sud-estică, între care şi Principatele Române. În această a doua categorie, ţaratele sud-slave, bulgar şi sârb, fac din efortul de a se substitui în comunitatea de state ortodoxe monarhiei Romei prin anexarea unor instituţii şi simboluri ale puterii vechilor basilei. Dimpotrivă, în noile state româneşti, apărute în sec. al XIV-lea, preluarea unor prerogative şi instituţii de esenţă imperială se înscrie într-un plan local, nonimperial.

 

Liviu Maior

Doi ani mai devreme.

Ardeleni, bucovineni şi basarabeni în război

19141916

Editura Şcoala Ardeleană

„Profesorul Liviu Maior – istoricul prin excelenţă al Transilvaniei moderne  –  încheie cu această carte «saga» sa închinată secolului românesc al naţionalităţilor,  portretizat în acvaforte pentru anii 1848-1918. Cu abordări mereu incitante, pe tema vag cunoscută anterior a Habsburgilor şi românilor, istoricul încoronează ciclul acestei «comedii umane» răsăritene cu «povestea» adevărată a mai mult de jumătate dintre românii de-atunci (ardeleni, bucovineni, basarabeni), participanţi fără voie la un «Mare Război» cu doi ani mai lung decât al românilor din Regat şi sacrificaţi pentru ţări şi scopuri (oficiale) străine lor. Istoricul iluminează astfel o pagină din trecutul nostru care explică magistral cum s-a ajuns la «ora astrală» din  1918, adică în ce fel s-a făurit România Întregită. Cartea arată clar ceea ce cărţile noastre de învăţătură spun de secole, că nimic important nu se poate obţine fără sacrificii, dar şi ceea ce nu prea spun cărţile de-acum, că românii din afara micului Regat au construit, în măsură considerabilă, România Mare. Descins din viaţa erudită şi luptătoare a polihistorilor Şcolii Ardelene, profesorul Liviu Maior scrie epopeea facerii României moderne, cu metodele consacrate ale «meseriei de istoric», proiectând istoria românilor în universalitate.” – Ioan-Aurel Pop


„În 1914, liderii statelor europene trăiau într-o iluzie – aceea că războiul modern devenise atât de distrugător, încât nici un beligerant nu putea fi victorios. Costul acestei iluzii a fost enorm, după cum demonstrează şi profesorul Liviu Maior, exemplificând cu istoria populaţiilor din Bucovina, Basarabia şi Transilvania. Ca şi veritabilii istorici care scriu cu pasiune şi responsabilitate, istoricul Liviu Maior îndeamnă cititorii, dar mai ales pe liderii contemporani să înveţe din lecţiile conflagraţiilor mondiale ale sec. al XX-lea cum se construieşte cooperarea diversităţilor, solidaritatea umană şi speranţa în raţiunea OMULUI.” – Vasile  Puşcaş

Liviu Maior s-a născut pe 2 octombrie 1940 în Beclean, judeţul Bistriţa‐Năsăud. A devenit doctor în istorie (1974) al Universităţii „Babeş‐Bolyai”, iar din anul 1990 a fost profesor universitar titular şi conducător de doctorate la Facultatea de Istorie şi Filosofie în cadrul aceleiaşi universităţi. A reînfiinţat Centrul pentru Studii Transilvane (care a funcţionat iniţial în perioada 1942‐1948), al cărui director a şi devenit în 1991, organizând activitatea acestei instituţii ştiinţifice după principii moderne. În 1996 s‐a transferat la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Între 1992 şi 1996 a fost ministrul Educaţiei şi a exercitat funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale UNESCO, în 1994 a fost vicepreşedinte al Conferinţei Mondiale UNESCO, precum şi vicepreşedinte al Conferinţei Europene a Miniştrilor Educaţiei de la Madrid. Între anii 1996 şi 2000 a fost ales senator în Parlamentul României, pentru ca între 2003 şi 2005 să servească drept ambasador plenipotenţiar în Canada. Membru al Comisiei de Istorie a Relaţiilor Internaţionale, din cadrul Comitetului Internaţional de Studii Istorice, a lucrat ca profesor asociat în Statele Unite ale Americii, efectuând vizite de documentare şi specializare în ţări ca Belgia, Franţa, Anglia, Italia, Germania, Austria şi Ungaria. Interesat de istoria modernă a României, a acordat o atenţie deosebită mişcării pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni din a doua jumătate a secolului al XIX‐lea, publicând o serie de cărţi fundamentale despre Revoluţia de la 1848, crearea Partidului Naţional Român din Transilvania, organizarea şi ideologia acestuia, relaţiile dintre români şi habsburgi etc. I‐au fost acordate numeroase distincţii academice pentru activitatea de cercetare ştiinţifică, inclusiv Premiul Academiei Române în 1993, iar în anii 2007 şi 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor „Petru Maior” din Târgu Mureş şi, respectiv, „Lucian Blaga” din Sibiu.

 
AFACERI DE LA ZERO