• Leu / EUR4.7621
  • Leu / GBP5.4436
  • Leu / USD4.2658
Analiză

Accelerarea economiei în T1 urcă prognozele analiştilor privind creşterea PIB pe 2015 spre 4%

Accelerarea economiei în T1 urcă prognozele analiştilor privind creşterea PIB pe 2015 spre 4%

Foto: Shutterstock

Autor: Claudia Medrega, Bogdan Cojocaru

14 mai 2015 1172

Vestea bună privind creş­terea economică de peste 4% din T1 i-a determinat pe analişti să pună „sub observare“ sau chiar să îmbunătăţească, de la 3% spre 4%, prognozele privind creşterea economică pe întregul an.

Estimările „semnal“ anunţate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că în primul trimestru PIB-ul a crescut cu 1,6% faţă de T4 2014, pe serie ajustată sezonier, iar saltul faţă de T1 2014 a fost de 4,3%, pe serie brută.

Creşterea economică din T1 a surprins pe toată lumea, depăşind şi cele mai optimiste estimări ale analiştilor şi ale autorităţilor. Acesta a fost  al doilea cel mai rapid ritm de creştere al PIB din ultimii şapte ani, plasând România în topul ţărilor europene.

Accelerarea economiei a fost resimţită şi în mediul de business. „În primul trimestru am simţit optimism în toată piaţa, şi mă refer aici la companiile cu care lucrez. Multe companii şi-au bugetat creşteri de două cifre pentru anul acesta, iar de-a lungul timpului

i-am întrebat dacă optimismul lor a fost exagerat sau real şi chiar au avut creşteri. Deci cred că s-a simţit această creştere economică în piaţă“, spune Adrian Mihai, unul dintre acţionarii Fan Courier, cea mai mare companie de curierat din România. Singura ba­rieră care ar putea împiedica păstrarea optimismului şi în restul anului sunt schimbările legislative, lipsa de predictibilitate şi birocraţia, mai spune Adrian Mihai.

Şi la nivel european primul trimestru a fost remarcabil, din mai multe motive. Pentru prima dată din a doua jumătate a anului 2010 toate cele patru mari economii ale zonei euro, Germa­nia (pondere de 19% în exporturile româneşti), Franţa (pondere de 5,7% în exporturi), Italia (11%) şi Spania (2,7%), au înregistrat creştere. Şi, pentru prima dată din primul trimestru din 2011, economia zonei euro a avansat mai rapid decât cea a SUA şi a Marii Britanii, ţări care au început să-şi revină din marea recesiune mondială mai rapid. Marea dezamăgire a fost Ger­ma­nia, cea mai mare economie europeană, cu o creştere cu mult sub aşteptări. Au dezamăgit şi Grecia şi Finlanda, care au reintrat în recesiune.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7621
Diferență: 0,0105
Ieri: 4.7616
Azi: 4.2658
Diferență: 0,4853
Ieri: 4.2452
Azi: 5.4436
Diferență: -0,1211
Ieri: 5.4502
Azi: 4.2197
Diferență: 0,2518
Ieri: 4.2091