Analiză

Autoritatile se dau batute in lupta cu deficitul comercial

03.04.2006, 00:00 10

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a revizuit in crestere estimarile pe 2006 privind deficitul comercial (export-import) de la 12,1 miliarde la 13,1 mld. euro, in timp ce deficitul de cont curent va creste pana la aproape 8 mld. euro, fata de 6,3 miliarde in prognoza anterioara.

Principalele coordonate economice pentru 2006 au fost recent reevaluate de catre Comisia de Prognoza in cadrul variantei preliminare a buletinului de primavara. CNP, institutie aflata in subordinea Guvernului, este obligata sa publice anual doua buletine de prognoza, unul in primavara si altul in toamna. Datele macroeconomice elaborate de Comisie au "greutate" oficiala si servesc la constructia bugetului public.

Deficitele externe au suferit cele mai importante corectii de prognoza fata de toamna lui 2005. Deficitul de cont curent al balantei de plati a fost corectat in sus, de la 6,3 miliarde (7% din PIB) pana la 7,95 miliarde de euro (8,7% din PIB), in conditiile in care limita de periculozitate la acest indicator este la 6%, dupa cum spun expertii Fondului Monetar International. Modificarea operata la deficitul de cont curent a fost impusa in primul rand de majorarea deficitului comercial, generat de importurile mai mari de tehnologie.

"Multe din investitiile private de anul acesta se vor face prin importuri de bunuri de capital si tehnologie, care vor majora deficitele externe", a declarat pentru ZIARUL FINANCIAR Ion Ghizdeanu, presedintele institutiei. Cu alte cuvinte, cresterea deficitelor are o justificare economica prin cresterea investitiilor. In acelasi timp insa, reducerea necesara a deficitelor externe nu va avea loc nici in acest an. Deocamdata, deficitele raman finantabile prin investitii si alte resurse, dar va trebui reduse pe termen mediu.

In alta ordine de idei, cresterea economica este estimata tot la 6%, dar se va sprijini mai mult pe constructii, servicii si investitii, in loc de consum, arata prognoza de primavara. "Evolutiile de anul trecut si prioritatile Guvernului pentru anul acesta ne-au determinat sa aducem la zi estimarile economice pentru 2006", explica Ion Ghizdeanu.

Inundatiile care au afectat in primul rand agricultura, dar si restructurarea din industrie petrecute anul trecut sunt motivele revizuirii ritmurilor de crestere in aceste domenii. "Cresterea mai redusa a industriei in 2005 ne-a facut sa reducem prognoza pentru evolutia in acest sector de la 5,2% la 3,5%", explica Ion Ghizdeanu. Dupa un inceput bun in 2005, cu cresteri de productie de peste 8% in primul trimestru, industria a intrat intr-o perioada oscilanta, din cauza aprecierii cursului de schimb, majorarii tarifelor la utilitati si scumpirile energetice. Per total la nivelul lui 2005, valoarea adaugata bruta din industrie a crescut cu 2,5%, iar ritmul de 3,5% estimat pentru anul acesta reprezinta totusi un pas inainte, spune seful Prognozei.

In agricultura, cresterea prognozata pentru 2006 este de 3,8%, usor modificata in sus de la 2,8% in toamna anului trecut. "Am luat in considerare un an agricol obisnuit, aceasta fiind regula prognozelor in cazul agriculturii. Din cauza scaderii puternice de anul trecut (cu 13,9%, n.red.), baza de raportare este mult mai mica si permite realizarea prognozei de crestere de 3,8%", spune Ghizdeanu. Modelele de prognoza agricola se bazeaza, printre altele, pe faptul ca este putin probabil ca in doi ani consecutivi sa se produca inundatii la fel de grave ca in 2005.

Motoarele cresterii economice vor fi anul acesta constructiile si serviciile, in cazul carora CNP a operat revizuiri in sus ale estimarilor de crestere.

Ritmul constructiilor a fost modificat de la 10% la 12%, cresterea de la servicii fiind mai redusa, de 0,1 puncte, pana la 6,6%.

"Constructiile au mers foarte bine anul trecut, cu o crestere de 10%. Daca adaugam la aceasta prioritatea Guvernului de a investi peste un miliard de euro in infrastructura, cresterea din sectorul constructiilor o va depasi semnificativ pe cea de anul trecut", considera presedintele CNP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24