Analiză

Europenii se tem de un Bush "prea puternic"

08.11.2002, 00:00 13

Oficialii europeni privesc cu ingrijorare victoria republicanilor in alegerile din Statele Unite, temandu-se ca presedintele George W. Bush va fi tentat sa actioneze unilateral, scria ieri Financial Times. Succesul republican i-a facut insa pe europeni sa caute o solutie pentru intarirea politicii externe comune, spune cotidianul britanic. Faptul ca democratii au pierdut controlul asupra Congresului face ca Bush sa aiba mana libera din partea legislativului in politica externa si in special in privinta campaniei contra Irakului, spun analistii europeni.
Responsabilii europeni sunt de acord ca nu aveau nici pana acum foarte multa influenta asupra politicilor Washingtonului, insa acum George W. Bush nu mai are nici un motiv sa caute un consens general, avand sprijinul total al Congresului american.  "Europenii vor continua sa dea mana libera Statelor Unite pentru ca ei nu au o pozitie comuna si o institutie puternica care sa le apere interese", a declarat un oficial de la Bruxelles, citat de Financial Times. "Singurele tari care au o pozitie puternica sunt Franta si Marea Britanie, pentru ca fac parte din Consiliul de Securitate ONU. Dar niciuna din ele nu vorbeste in numele Europei", a precizat el.

Europa canta pe mai multe voci
Statele Unite vor actiona in viitor pe baza unilaterala, spune Financial Times, si vor prefera relatiile preferentiale bilaterale, ca si pana acum, in lipsa unei politici externe comune a UE. Acest lucru s-a facut simtit in ultimul an, diplomatia ramanand la nivelul capitalelor europene si nefiind trasata de Bruxelles. Spania si talia au cultivat relatii foarte bune cu Statele Unite, spun analistii, fiind mai interesate de o buna relatie cu Washingtonul decat de sa sprijine o politica europeana comuna. Germania incearca sa "repare" relatiile cu America, in special dupa campania electorala a lui Schroeder, marcata de declaratii anti-americane. Franta deocamdata isi apara propriile pozitii, spune Financial Times.
Relatiile dintre Europa si SUA au cunoscut in ultima vreme o serie intreaga de "ciocniri", de la campania contra Irakului, Curtea Penala Internationala si pana la razboiul otelului. "Probabilitatea ca Bush sa se simta mai puternic este foarte mare", a declarat Karsten Voigt, consilierul lui Schroeder pe problema relatiilor transatlantice. "Eu cred insa ca americanii vor trebui sa convinga Europa. In privinta conflictului din Irak, va pot spune ca nu au convins inca Germania", a precizat Voigt. Cu toate acestea, purtatorul de cuvant al cancelarului german a anuntat ca Schroeder il va felicita personal pe Bush, pentru victoria republicanilor.

Lispa de intelegere
Analistii americani considera ca aceasta situatie se datoreaza faptului ca europenii nu il percep pe Bush ca pe un lider carismatic. "Ei nu inteleg faptul ca Bush se bucura de un nivel de popularitate foarte mare. Europenii stiu doar ca el a fost ales in conditii dubioase", spun comentatorii americani. George W. Bush este vazut in Europa ca un lider egoist, care nu asculta opiniile aliatilor sai si nu comunica eficient cu ei.
Pe de alta parte, Europa este multumita de victoria lui Bush, apreciind, spun analistii, modul in care presedintele american trateaza problemele economice. "Europenii vor privi cu interes actiunile lui Bush de revitalizare a  economiei americane", a declarat un oficial american.

Irak - marul discordiei
Presedintele american a castigat practic aprobarea pentru un razboi in Irak, scrie The Times. "Liderii europeni sunt convinsi acum ca Bush va fi reales. Acest lucru inseamna ca pozitia sa este intarita in cadrul institutiilor internationale", spun analistii cotidianului britanic. "Victoria republicana ridica problema razboiului in Irak", spune si cotidianul Le Monde. "Aceasta temere este impartasita de mai multi parteneri ai Statelor Unite", comenteaza ziaristii francezi.
"UE nu sprijina initiativa americana de schimbare a regimului in Irak", a avertizat Javier Solana, care este reprezentantul UE pentru politica externa si aparare. "Scopul trebuie sa fie dezarmarea Irakului", a subliniat el. "A devenit clar faptul ca Bagdadul nu si-a respectat obligatiile fata ONU in privinta dezarmarii. Dar noua rezolutie trebuie sa puna accentul pe revenirea inspectorilor pentru dezarmare", a declarat Javier Solana in fata Parlamentului European.

Sperante pentru Rusia
Rusia, ca de obicei, are parere si interese diferite de cele ale Europei occidentale. Moscova spera ca victoria republicana ii va deschide drumul spre aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului. Aceasta opinie favorabila se datoreaza si faptului ca pana acum, sub democrati, Congresul american a limitat comertul cu Rusia. "Partidul razboiului a castigat alegerile", titreaza insa Pravda, reafirmand aceleasi temeri ca si restul lumii. "Victoria ii va intari pozitia lui Bush in privinta temelor principale ale discursului sau, deci si in cazul folosirii fortei armate", comenteaza ziaristii rusi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24