FMI ne-a dat doua transe. Ultimele. In total: 135 de milioane de euro. Bani intrati deja in rezerva Bancii Nationale.
A fost o premiera: cel dintai acord cu Fondul Monetar International, de dupa decembrie '89, dus la bun sfarsit. Cu asta s-a incheiat o etapa. Probabil ca un nou acord FMI va fi incheiat in 2004. Diferit insa de cele de pana acum. Fiindca banii vor iesi din discutie. Acord fara imprumut.
Acordurile cu FMI au fost o manta de vreme rea. Acum, dupa ce am depasit zona stramtorilor si iesim in larg, mai e nevoie de un nou aranjament? Si cum in joc nu mai sunt banii, n-ar fi mai bine sa i se puna punct definitiv cooperarii cu FMI? Astfel de intrebari se fac tot mai des auzite. Unele doar in soapta, altele rostite cu voce tare. Ele se adauga acelui cor, intern, ce stie un singur cantec: ca FMI nu poate sa aduca unei tari decat belele.
In cantec nu se spune insa nimic despre adevarul ca la FMI apeleaza, indeosebi, tari ce au neglijat timp indelungat bolile contractate de economiile lor, pana cand au fost atinse faze dintre cele mai grave. Pretentiile acestor tari s-au dovedit a fi mari. Ele s-au asteptat sa le fie inzdravenit intr-atat potentialul competitiv incat sa poata alerga in curse de fond. Si sa le castige. La FMI insa exista un cu totul alt punct de vedere: ca succes, in astfel de cazuri, inseamna salvarea tarilor in cauza de la prabusire economica si invatarea lor sa mearga singure, fara sprijin financiar.
Pana la un punct, cazul Romaniei este aproape identic. Fiindca si economia noastra a suferit de boli neglijate multa vreme, unele foarte grave. Si inca nu a scapat definitiv de necazuri, desi unele boli au fost vindecate. Dar nu toate.
Ce ne desparte, insa, de tarile mai inainte amintite? Fara indoiala ca natura economiei romanesti, un soi de imunitate care a ajutat-o sa supravietuiasca uraganelor produse de masuri luate adeseori "dupa ureche", fara nici o respectare a legitatilor rationalitatii. O alta economie, chiar in tari cu piete normale, ce ar fi fost nevoita sa suporte atata risipa, atata dispret pentru performanta, atata lipsa de preocupare pentru eficienta si productivitate, toate sub egida unui slogan nenorocit: "Las' ca merge si asa!", de care abia acum ne debarasam, fara indoiala ca s-ar fi prabusit demult. Economia romaneasca, in schimb, chiar daca umbla in carje, e vitala si are sanse sa devina competitiva.
Intrebarea, tot mai des auzita in vremea din urma - "Mai avem ori nu mai avem nevoie de FMI?" -, nu-i decat un nou fir de ata de care incearca sa se agate cei ce au placerea sa-si petreaca viata in infirmerie: locul unde se administreaza calmante si se prelungeste somnul. Pentru ca nu inteleg nevoia ca bolile economiei romanesti sa fie tratate intr-un spital modern, cu mijloace radicale, care ne-ar scapa de carje.
Acum, in 2003, aceasta intrebare e nu numai absurda, ci si periculoasa. Avem nevoie de FMI tocmai pentru ca pune conditii: "Nu mariti salariile fara productivitate!"; sau "Nu umflati deficitul bugetar fara finantare neinflationista!"; ori "Daca nu puteti spori exporturile, n-aveti alta sansa de a echilibra balanta de plati decat restrangand importurile?". Intr-un moment in care e in pregatire un nou tip de acord, ce alta interpretare ar putea avea o ruptura cu FMI-ul decat aceea ca, speriati de criteriile de performanta pe care ni le impune, am vrea sa scapam de rigori si sa ne lafaim in somnolenta?! Alunecarea pe o astfel de panta ne-ar fi fatala.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
