Transportatorul de mărfuri Sorcani din Sibiu, companie controlată de antreprenorul Mircea Barbu şi fondată în 1993, una din cele mai dinamice firme de transport de pe piaţa locală, a finalizat primele nouă luni din acest an cu afaceri în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut.
„Estimăm că vom încheia anul cu acest avans de 20% în business. Am continuat să diversificăm portofoliul, cu clienţi din zona de food, papetărie, farma şi agricultură, pesticide“, a spus pentru ZF Alexandru Dobra, directorul de dezvoltare al companiei Sorcani. Compania a participat la licitaţii în străinătate şi a câştigat contracte noi. Importurile reprezintă 65% din cifra de afaceri, compania transportă mărfuri generale, de la alimente, la medicamente sau ţigări pe importuri. Compania are clienţi din farma, auto, bunuri de larg consum, hârtie.