Auto

Atenţie, şoferi: Mesajul CNAIR în legătură cu achitarea rovinietei şi a peajului

Atenţie, şoferi: Mesajul CNAIR în legătură cu...

Autor: Alexandru Nanu

10.08.2023, 11:17 7109

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)  informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi că vineri, între orele 00.05 - 03.00, este posibil ca emiterea rovinietelor şi a peajelor prin SIEGMCR să fie îngreunată/întreruptă, conform unui comunicat recent de pe site-ul instituţiei.

Motivul întreruperii ţine de faptul că se efectuează lucrări de mentenanţă ale sistemului informatic.

De asemnea, şoferii trebuie să aibă grijă şi la introducerea greşită a numerelor de înmatriculare la plata rovinietei sau peajului.

CNAIR le-a atras atenţia, în repetate rânduri, utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi de a verifica cu atenţie datele de identificare ale vehiculelor înainte de achitarea rovinietei/peajului, indiferent de modalitatea aleasă (SMS, în punctele de distribuţie, terminale asistate/neasistate, portaluri sau aplicaţii destinate telefoanelor mobile).

Cele mai des întâlnite erori constatate anul trecut au fost inversarea cifrelor aferente numărului de înmatriculare a vehicululuisau un caracter greşit din combinaţia de trei litere aferentă numărului de înmatriculare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO