Auto

Care este diferenţa între un drum expres şi o autostradă

Care este diferenţa între un drum expres şi o autostradă

Autor: Andreea Neferu

30.09.2014, 18:37 6262

Drumul expres este o şosea cu patru benzi pe care, în principiu, sensul de mers poate fi alternat în funcţie de dimensiunile traficului auto, pe când o autostradă presupune cel puţin două benzi pe sens, benzi de urgenţă, precum şi spaţii de demarcare pe mijloc.

Astfel, un drum expres nu are benzi de urgenţă sau spaţii de demarcare şi are un cost cu circa 30% mai mic decât autostrăzile, lăsând posibilitatea să fie transformateîn autostradă în timp, în funcţie de trafic.

Printre ţările din regiune care au preferat să construiască drumuri expres se numără şi Cehia, cu circa 1.200 de kilometri de astfel de şosele, potrivit CIA Factbook.

Statisticile arată că în România nu există nici măcar un kilometru de drum expres în prezent, însă o şosea care se apropie destul de mult de conceptul de drum expres este Bucureşti-Giurgiu.

Discuţia despre drumuri expres şi autostrăzi vine în contextul în care Master Planul General de Transport, documentul care arată priorităţile României pe termen mediu şi lung în materie de infrastructură de transport, propune ca până în 2030 să fie construiţi 656 de kilometri de autostrăzi şi 2.226 de kilometri de drumuri expres.

Master Planul de Transport diferă puternic de planurile pe care guvernul le-a prezentat la finalul anului trecut, care arătau că în România vor fi construiţi până în 2020 alţi circa 2.400 de kilometri de autostrăzi, pe lângă cei 644 de kilometri pe care România îi are în prezent. Costul estimat al autostrăzilor şi drumurilor expres prezentate în Master Plan se ridică la aproape 24 miliarde de euro.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO