Auto

Focus C-MAX, miza americanului Ford pe piata monovolumelor din Europa

20.08.2003, 00:00 49

Nu vrem sa facem un autmobil care sa ofere sapte locuri la clasa “economy”. Preferam sa producem o masina care sa ofere in schimb patru locuri la clasa business. Aceasta este declaratia de intentie a producatorului american Ford prin modelul Focus C-MAX, ultimul intrat pe unul dintre cele mai dinamice segmente ale pietei auto din lume - segmentul monovolumelor. Totul a pornit de la un studiu potrivit caruia clientii din Europa prefera confortul in defavoarea unui numar de locuri mai mare.
“Chiar si familiile cu copii mici spun ca este putin probabil ca vor folosi al treilea rand de scaune, unul dintre motivele invocate fiind si temerile privind siguranta celor care ocupa al treilea rand de scaune” sustin reprezentantii Ford. In aceste conditii, producatorul care tocmai a implinit in aceasta vara 100 de ani de existenta a decis sa isi completeze gama de MPV-uri, adica masini polivalente, care deservesc mai multe scopuri (multi-purpose vehicle sau multi-activity vehicle in limba engleza) cu un automobil din gama medie destinat in principal familiilor. Spre deosebire de concurenti, Focus C-MAX nu va avea (nici macar ulterior) o varianta de sapte locuri.
Dar ce este cu acest nume, dupa unii destul de complicat ? Pe de o parte C-MAX inseamna, potrivit celor de la Ford - Confort, Incredere (Confidence, in limba engleza) si Control Maxim. Ati mai observat insa si prezenta particulei “Focus” in titulatura, nu ? Explicatia este aceea ca la baza acestui monovolum sta platforma noului model Focus, care va fi prezentat in aceasta toamna la Salonul auto de la Frankfurt. In plus, Focus a fost desemnat de autoritatea germana ADAC drept cea mai fiabila masina din Germania (de altfel, cea mai mare piata auto din Europa). Era normal in aceste conditii ca producatorul american sa incerce sa exploateze cat mai mult capitalul de simpatie pentru modelul Focus, in speranta ca acest se va transmite si monovolumului C-Max.



Printre ultimii, dar nu cel din urma
Ford Focus C-Max nu este primul venit in segmentul monovolumelor. Dimportiva, este unul dintre ultimii veniti. Si atunci care ar putea fi avantajul sau competitiv fata de modele cu state vechi in acest segment, cum este cazul Renault Scenic, Citroen Xsara Picasso, Volkswagen Touran sau Opel Zafira ? In nici un caz “awareness-ul”, adica recunoasterea pe piata. Nici macar elementele de siguranta, precum cele ABS-ul cu sistem electronic de stabilitate (ESP) sau cele sase airbaguri (pentru sofer si pasagerul din dreapta, doua laterale si doua “perdele” la nivelul capetelor), care sunt oferite si de concurenti precum Renault Scenic.Reprezentantii Ford au mizat totul pe versatilitatea interioara si aerodinamicitate. Astfel, Focus C-Max are un coeficient aerodinamic de 0,31. In cazul in care acest lucru nu inseamna foarte mult pentru dumneavoastra, o sa intelegeti mai bine daca va spunem ca nici unul dintre ceilalti concurenti din segment nu are un coeficient mai mic de 0,35, iar in acest domeniu chiar si o diferenta de o sutime conteaza.
Ca dimensiune, Focus C-MAX este unul dintre cele mai mari monovolume de pe piata, cu cei peste 4,3 metri lungime, 1,6 metri inaltime si 1,8 metri latime. In acelasi timp ampatamentul sau este de 2,6 metri, ceea ce permite celor cinci pasageri sa se bucure de un spatiu interior pe masura. Mai mult, in cazul in care scaunul central de pe randul din spate se pliaza, celalte doua scaune se pot deplasa cativa centimetri diagonal spre centru, ceea ce inseamna spatiu superior si implicit cresterea confortului pentru pasagerii din spate. In aceasta pozitie, spatiul pentru picioare creste cu 10 centimetri iar cel pentru umeri cu 6 centimetri, fiind astfel ideala pentru voiajele mai lungi.
Initial vor fi disponibile trei variante de motorizare, doua diesel de 1,6 si 2 litri si una pe benzina, de 1,8 litri. Cea mai impresionanta este de departe varianta diesel de 2 litri pe care am avut ocazia (alaturi de varianta de 1,8 litri pe benzina) sa o testam in imprejurimile orasului austriac Graz. 136 de cai-putere, si un cuplu de 320 de Nm disponibili la doar 2.000 de rotatii pe minut ar trebui sa va spuna aproape totul despre motorul TDCi. Dezvoltat in colaborare cu producatorul francez PSA Peugeot-Citroen, dieselul de 2 litri este un common-rail de a doua generatie, care permite lui Focus C-MAX sa atinga o viteza maxima de 200 de kilometri pe ora. Consumul mediu al acestei variante este de 5,6 litri la 100 de kilometri, transmisia realizandu-se prin intermediul unei cutii de viteze manuale in sase trepte, aceeasi care echipeaza noul facelift Ford Mondeo.
Celelalalt diesel al gamei, de 1,6 litri, este destinat, spun cei de la Ford, celor care doresc in mod deosebit un automobil economic, consumul mdeiu la 100 de kilometri fiind cu putin sub 5 litri. Motorul dezvolta 109 de cai-putere, oferind un cuplu maxim de 240 Nm la 1,750 de rotatii pe minut.
Pentru cei care nu se impaca foarte bine cu motoarele diesel, Ford a pregatit si un motor pe benzina de 1,8 litri, care dezvolta 120 de cai putere, oferind un cuplu de 165 Nm la 6,000 de rotatii pe minut. Consumul mediu al acestei variante este de 7,1 litri la o suta de kilometri. Pentru ultimele doua variante de motorizari transmisia se realizeaza prin intermediul unei cutii de viteze in cinci trepte.



11 compartimente de stocare
Focus C-MAX incearca sa se impuna in segmentul monovolumelor si prin numeroasele compartimente de stocare, de altfel una dintre trasaturile cele mai solicitate in cazul acestui tip de automobil. Astfel, daca aveti un laptop si nu stiti unde sa-l puneti, sau chiar pantofii copiilor, puteti sa folositi cele doua compartimente aflate in podeaua (da, ati citit bine!) din fata scaunelor din spate.
Torpedoul care poate tine sucurile sau apa plata la rece, compartimentele de la baza consolei centrale si chiar si spatiul special amenajat pentru ochelarii de soare, completeaza oferta de 11 locuri de stocare cu care vine Focus C-MAX.
In plus, ca optiune este disponibil si noul sistem audio Sony, care a fost introdus pentru prima data pe noul facelift Ford Mondeo, care a fost lanast in aceasta primavara in Europa si care va ajunge in aceasta toamna si in Romania. Magazia cu sase CD-uri, care pot contine si fisiere in formatul MP3, cele opt boxe, patru in fata si patru in spate si sistemul de navigatie (acolo unde este cazul) completeaza oferta multimedia a monovolumului de la Ford. Si inca un element de culoare: in timp ce pasagerii din fata asculta muzica la postul de radio favorit, cei din spate pot urmari un film DVD sau asculta CD-ul favorit la casti, independent de pasagerii din fata.
Nu se stie insa cum va fi pozitionat noul C-MAX din punct de vedere al pretului fata de competiori. Daca pretul va fi la nivelul sau chiar sub cel al concurentilor, atunci succesul sau de piata va fi aproape garantat. In Romania, Focus C-MAX va ajunge, potrivit importatorului pe piata locala, Romacar, undeva la inceputul anului viitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24