Auto

Importatorii de automobile din Romania lanseaza monovolume pe banda rulanta

23.06.2004, 00:00 31



Dupa ce francezii de la Renault au lansat in urma cu aproape doua saptamani pe piata locala a doua generatie a monovolumului Scenic, in ultima saptamana au mai aparut inca doua automobile din aceasta categorie, care dincolo de apartenenta la acelasi segment auto au si un nume care rimeaza - Fiat Idea si Seat Altea. Miscarile confirma cresterea importantei pe care romanii tind sa o acorde monovolumelor, acest segment inregistrand an de an un ritm de crestere superior celui inregistrat pe ansamblu de piata auto.



Cu toate acestea, situatia de pe piata romaneasca este inca departe de cea din restul Europei. Astfel, statisticile oficiale ale Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), indica faptul ca anul trecut au fost vandute putin peste 1.100 de automobile incadrate in segmentul monovolumelor. Aceasta inseamna putin peste 1% avand in vedere totalul de 106.000 de autoturisme vandute anul trecut. Daca valoarea este raportata la numarul total al masinilor de import, atunci ponderea monovolumelor este de aproape 2,7%. In Europa de Vest, ponderea segmentului monovolumelor in vanzarile totale de automobile este de cateva ori mai mare, semn ca vest-europenii au inteles deja ca un astfel de automobil, dedicat in special familiilor, ofera o versatilitate si un spatiu interior pe care nici un automobil din alta categorie nu il pot oferi.



Importatorii auto de pe piata romaneasca spun insa, la unison, ca lucrurile sunt pe cale sa se schimbe, dovada fiind si numarul tot mai mare de lansari de automobile din segmentul monovolumelor din ultima perioada, fie ca a fost vorba de automobile din categoria compacta sau medie.





Ideea lui Fiat



Fiat Idea, reprezinta alaturi de micutul Fiat Panda, cea mai recenta incercare pe care producatorul italian de automobile a facut-o pentru a reusi sa traverseze problemele financiare pe care le-a avut in ultimii ani. Dupa ce a incercat sa para ceea ce nu este, adica sa creeze o masina cu un look german, cum a fost cazul Fiat Stilo, producatorul italian s-a reintors la ceea ce stia cel mai bine sa faca. Primul rezultat, modelul din clasa mini Panda, a avut un succes de piata care a depasit asteptarile Fiat, castigand premiul de masina anului in Europa si in alte diferite tari de pe continent, cum este si cazul Romaniei.



Prin lansarea Idea la inceputul acestui an, Fiat a ridicat miza si in segmentul monovolumelor din clasa compacta. La sfarsitul saptamanii trecute, importatorul marcii italiene pe piata romaneasca, compania AutoItalia, care reprezinta si alte marci ale grupului italian printre care Alfa Romeo si Maserati, a lansat oficial si pe piata romaneasca modelul de monovolum Fiat Idea. Cu un un pret de pornire de 10.980 de euro fara taxe, Fiat Idea are un plan de vanzari pentru acest an ce pare foarte usor de atins - 30 de unitati.



Pe langa versatilitate si spatiul interior, gama de motorizari este un element important pentru un automobil din categoria monovolum. Din acest punct de vedere, Fiat Idea vine cu doua propulsoare pe benzina, de 1,2 litri si 1,4 litri, care dezvolta 80 cai putere si, respectiv, 95 de cai putere, dar si doua motoare diesel (apreciatul motor Multijet), de 1,3 litri si 1,9 litri, care dezvolta 70 cai putere si, respectiv, 100 cai putere.



Sunt disponibile si trei variante de echipari - Active, Dynamic sau Emotion, monovolumul putand fi echipat astfel cu instalatie de aer conditionat, dispozitiv de aprindere automata a farurilor, senzori de ploaie, senzori de presiune in pneuri, acoperis retractabil actionat electric, cruise control, senzori de parcare, priza de curent de 12 volti, instalatie pentru telefon GSM si comenzi amplasate pe volan.



Pachetul de siguranta al monovolumului Fiat Idea include airbag-uri frontale si laterale, centuri de siguranta cu pretensionare pe locurile din fata si cu prindere in trei puncte pe cele din spate, sistem de control al stabilitatii (ESP) si asistenta la plecarea din rampa (Hill Holder). Portbagajul Fiat Idea, unul dintre argumentele cele mai importante in alegerea unui monovolum, are o capacitate de 320 de litri si poate fi extins pana la 1.420 de litri, prin rabatarea scaunelor din spate.





Primul monovolum Seat



Seat Altea repezinta primul monovolum din istoria producatorului spaniol de automobile si este in acelasi timp primul produs SEAT dezvoltat in cadrul noului "Audi Brand Group", creat la inceputul anului 2002. Intr-un segment dominat multi ani de producatorii francezi, Seat vine cu o provocare, inaugurand segmentul MSV. Initiale provin de la "Multi-Sport-Vehicle", un concept care defineste, spun cei de la Seat, un monovolum foarte sportiv, care imbina avantajele multi-functionale ale unui monovolum cu performantele sportive ale unui hatch-back.



Designul noului Altea, al carui prototip a fost prezentat in premiera la Salonul Auto de la Frankfurt de anul trecut, iar varianta de serie la cel de la Geneva din primavara acestui an, anunta linia futuristica a viitoarelor modele Seat. In partea frontala se remarca o grila de radiator mare, care cuprinde emblema si este scoasa in evidenta de farurile asemanatoare ochilor de pisica. Privit din lateral, Seat Altea prezinta o linie curbata, care coboara peste portiere, pana deasupra rotilor din spate. Aceasta linie, denumita Linia Dinamica, va caracteriza, spun reprezentantii producatorului spaniol, toate modelele viitoare Seat.



Din punct de vedere al sigurantei active, fiind dotat cu ABS (sistem impotriva blocarii rotilor la franare), TCS (sistem ce asigura controlul tractiunii) si ESP (program de stabilitate electronica) cu sistem de franare de urgenta integrat. Altea va fi primul model Seat comercializat in Uniunea Europeana, a carui dotare standard include printre echipamentele de siguranta pasiva airbag pentru sofer si pasager, airbag lateral si airbag pentru zona capului si centuri de siguranta in trei puncte pentru toate locurile.



Altea are 4,28 metri lungime, 1,77 latime si 1,57 inaltime, iar portbagajul dispune de o capacitate de peste 400 de litri cu cele doua nivele ale sale. Motoarele sunt in principiu cunoscute, fiind prezente si pe un alt monovolum al grupului Volkswagen, Touran. Astfel, sunt disponibile versiunile pe benzina 2,0 litri FSi (150 cai-purere) si 1,6 litri (102 cai-putere) si versiunile diesel 2.0 TDi 16V (140 cai-putere) si 1.9 TDi (105 cai-putere).



Cu un pret de pornire pe piata romaneasca de 13.700 euro CIP (fara taxe), Seat Altea ar trebui sa ajunga la sfarsitul anului sa contabilizeze vanzari de 200 de unitati, spun reprezentantii importatorului Porsche Romania. Ramane de vazut daca acest lucru se va putea intampla mai ales ca a doua generatie a modelului Renault Scenic, liderul ultimilor ani pe piata romaneasca al segmentului monovolumelor, este disponibil de mai bine de doua saptamani si pe piata romaneasca, la un pret de pornire de 12.500 de euro.





De ce vin europenii cu monovolumele lor in Romania



Monovolumele au reprezentat pe parcursul ultimilor ani segmentul cu cea mai sustinuta crestere de pe piata auto romaneasca. La fel ca si in Europa, liderul pietei locale este grupul francez Renault, cel care a inventat de altfel acest segment.



Renault Scenic a fost cel mai bine vandut model din segmentu monovolumelor pe piata romanesca pe parcusrul ultimlor trei ani, potrivit statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romnia (APIA).



Pe locul doi s-a aflat ani buni un alt model francez, Citroen Xsara Picasso, care a beneficiat din plin datorita unui design atractiv. Astfel, atat la nivelul anului 2001 cat si 2002, Citroen Xsara Picasso s-a aflat in urma modeluluI Renault Scenic, pentru ca anul trecut sa fie devansat in topul celor mai vandute monovolume si de modelul Opel Zafira.



Tot naul trecut au aparut pentru prima data pe piata romaneasca modele precum Opel Meriva sau Volkswagen Touran, care au contabilizat imdeiat vanzari importante. Cel ami bine pozitionar dn acest punct de vedere a fost Volkswagen Touran, care a profitat de faptul ca a fost mult timp singurul model de monovolum nou lansat pe piata romaneasca (Renault Scenic si Ford Focus C-Max urmau sa fie lansate pe piata romaneasca in acest an, iar Citroen Xsara Picasso astepta lansarea unei variante facelift).



In aceste conditii, cu nu mai putin de patru noi modele lansate de la inceputul anului in acest segment (in ordine Ford Focus C-Max, Renault Scenic, Fiat Idea si Seat Altea), 2004 are toate sansele sa reprezinte cel mai concurential an pana in prezent pentru segmentul monovolumelor.



Ramane de vazut daca importatorii de pe piata locala isi vor realiza planurile de vanzari anuntate (400 de Renault Scenic, 200 de Seat Altea, 200 de Ford Focus C-Max si 30 de Fiat Idea). Avand in vedere rezultatele inregistrate anul trecut si pragul stabilit pentru acest an, cele mai mari sanse de reusita in atingerea obiectivelor le au, cel putin la o prima vedere Renault Scenic si Fiat Idea. ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO