Auto

Mihai Bordeanu, Dacia: Miza este ca marca să ajungă la peste 1 milion de maşini după 2032

Mihai Bordeanu, managing director al Dacia Brand South Eastern Europe şi country head România

Mihai Bordeanu, managing director al Dacia Brand South Eastern Europe şi country head România

Autor: Bogdan Alecu

15.05.2023, 00:08 1029

Uzina Dacia de la Mioveni vrea să atragă investiţii în creşterea capacităţii de producţie de la 350.000 la 400.000  de unităţi pentru a fi parte principală a planului Grupului Renault de a produce şi vinde peste 1 milion de maşini Dacia peste zece ani. Din cauza menţinerii României în afara Schengen şi lipsei de investiţii majore în sectorul feroviar competitivitatea rămâne afectată.

Prioritatea uzinei Dacia de la Mioveni este să atragă o nouă investiţie din partea Renault, pentru a relua discuţiile în ceea ce priveşte creşterea capacităţii de producţie. Renault vrea ca după 2032 să vândă anual peste un milion de maşini Dacia, însă capacitatea actuală ajunge pentru circa 800.000.

„Un milion de maşini Dacia este angajamentul public pentru 2032. Cu capacitatea de producţie de acum nu putem ajunge la un milion, iar acum toate varian­tele sunt pe masă şi va trebui să luăm o decizie. Faptul că noi vom produce pe lângă Duster şi Jogger şi noul Bigster din 2025, spune multe despre uzina de la Mioveni deoarece acestea sunt maşini cu valoare adăugată mare“, a spus Mihai Bordeanu, managing director al Dacia Brand South Eastern Europe şi country head România. „Bigster este anunţat pentru 2025 şi pentru care realizăm investiţii la Mioveni. Nu mai putem realiza planuri pe termen lung pentru că şi cererea este volatilă“, a explicat directorul. Gama Dacia va fi completată după Bigster de alte două modele compacte.

Spre comparaţie, Dacia a vândut în 2022 un număr de 573.800 de vehicule, cu 6,8% mai mult faţă de anul precedent. Marca românească a depăşit pragul simbo­lic de 8 milioane de auto­mobile vândute de la lansarea modelului Logan, în 2004. Maşinile au fost produse la Mioveni în Maroc, la Tanger şi Casablanca, dar şi în China, de către Dongfeng - Spring. Competitivitatea României depinde şi de infrastructura rutieră şi feroviară. Dacă spre Vest au apărut noi autostrăzi şi după zeci de ani de desene, au început lucrările la autostrada Piteşti-Sibiu, investiţiile în infrastructura feroviară se lasă aşteptate, deşi în Europa marile companii vor acum să transporte pe tren, datorită componentei ecologice.

„Pe rutier şi feroviar se poate transporta mult mai bine în România. Ce avem acum este mult sub optim. Pe feroviar - noi punem maşinile pe tren la Mioveni şi până la Curtici trenul face 40 de ore. La Curtici trenul mai stă aproape 10 ore pentru vamă. Modul în care tratăm noi sistemul de transport rutier şi feroviar, vama - pentru că nu suntem în Schengen - din cauza aceasta, noi pierdem bani şi competiti­vitate şi este tot mai complicat“, a subliniat Mihai Bordeanu.

Lipsa componentelor electronice pune în continuare presiune pe producţia de maşini, motiv pentru care producţia în aprilie a scăzut cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut. Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), luna trecută s-au asamblat aproape 34.000 de maşini în uzinele Dacia şi Ford, cu 15% sub aprilie 2022. Dacia a înregistrat o scădere de 18%, la 22.000 de unităţi.

De partea cealaltă, el explică faptul că piaţa auto locală este acum influenţată de creşterea dobânzilor.

"Creşterea dobânzilor deja impactează piaţa auto. Noi avem 40-45% maşini vândute prin finanţare. O scădere încă nu se simte în piaţa auto. Dar o încetinire a deciziei. Am ajuns pe un platou. Dar creşterea în 2023 nu este imposibilă. Multe dintre maşinile livrate acum în piaţă au fost comandate anul trecut. Legat de comenzi nu avem motive să ne panicăm, dar observăm o încetinire la mărcile din Grup, dar nu e nimic semnificativ", a explicat directorul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO