Auto

Primarul general Nicuşor Dan: Aproape o mie de staţii de transport din Capitală vor fi dotate cu panouri digitale de informare

Primarul general Nicuşor Dan: Aproape o mie de staţii...

Autor: Mediafax

15.03.2023, 17:46 118

Aproximativ 1.000 de staţii de transport public din cele 2.271 existente în Capitală vor fi dotate panouri digitale de informare, a anunţat miercuri primarul general Nicuşor Dan.

Primarul Nicuşor Dan a anunţat că a semnat contractul de finanţare, prin PNRR, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Proiectul a trecut atât de etapa consultării publice, cât şi de discuţiile tehnice, urmând ca în curând să fie lansat studiul de fezabilitate.

Finanţarea proiectului depus de Primăria Capitalei, în parteneriat cu sectoarele 2-6, este de aproximativ 5,7 milioane euro.

„Prin digitalizarea panourilor, călătorii vor afla, în timp real, programul de circulaţie a vehiculelor, vor şti cât mai au de aşteptat şi ce variante de traseu au la dispoziţie. Informarea călătorilor se va face atât vizual, cât şi audio. Vom contribui, astfel, la realizarea unui transport public civilizat, care va deveni mult mai atractiv pentru călători”, susţine Nicuşor Dan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO