Auto

Ptacek, Renault: Dorim să schimbăm percepţia mărcii în piaţă. Kadjar, Talisman şi noul Megane vor susţine schimbarea

Ptacek, Renault: Dorim să schimbăm percepţia mărcii...

Autor: Bogdan Alecu

16.09.2015, 15:14 556

Jan Ptacek, directorul general al Renault Commercial Roumanie, compania care gestionează pe piaţa locală vânzările Dacia, Renault şi Nissan, spune că imaginea mărcii franceze pe piaţa locală este în schimbare odată cu reînnoirea gamei de modele şi lansarea noilor maşini desenate de celebrul designer Laurens van den Acker.

În cadrul Salonului Auto de la Frankfurt constructorul francez a lansat noul Megane, modelul de clasă compactă al mărcii ce introduce noi echipamente în segmentul său, precum direcţia pe toate cele patru roţi. În România noul Megane va fi disponibil începând cu primul trimestru al anului viitor. România va fi printre primele pieţe unde va veni, iar preţurile pentru acesta vor fi communicate în ianuarie.

“Megane este cel mai cunoscut model al Renault şi este asociat brandului încă de la început. Acesta vine să impulsioneze vânzările mărcii după Clio, Captur şi Kadjar”, a spus Jan Ptacek.                                                                 

În ceea ce priveşte Kadjar, executivul Renault spune că în reşeaua din România s-au înregistrat mai multe comenzi decât se estimau iniţial – “aveam un plan de vânzări pentru Kadjar pe care acum l-am depăşit”.

În acelaşI interval de timp cu Megane pe piaşa locală va fi lansat şi noul Talisman, modelul de clasă medie al Renault care vine să înlocuiească Laguna şi Latitude. Acesta va concura direct cu noile VW Passat şi Ford Mondeo.

Concomitent cu lansarea noilor modele Renault a demarat în România o campanie de modernizare a showroomurilor de pe piaţa locală pentru a le actualiza la noile standarde ale mărcii.

“Showroomurile Renault de azi şi mâine dacă le vom compara cu celedin urmăcu trei ani nici nu par de la aceeaşI marcă. În trecut vânzările Renault în România erau concentrate pe modele accesibile precum Megane sedan şI Symbol, însă imaginea şi percepţia mărcii s-a schimbat puternic de când a fost lansat noul Clio în 2012. Acum completăm gama cu Megane care va atrage volume mari şi continuăm cu Talisman care ne va permite să urcăm în segment”, a spus Jan Ptacek. El a subliniat că “obiectivul companiei este să construiască imaginea mărcii odată cu lansarea noilor modele. Astfel schimbăm percepţia mărcii Renault în piaţă şi percepţia clienşilor”. În prezent majoritatea showroomurilor Renault din România respectă noile standarde, în condiţiile în care renovarea lor a început în 2014. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO