Bănci și Asigurări

Actiunile BRD au crescut, cele ale Bscii Transilavnia au scazut

12.04.2001, 00:00 15



Actiunile celor doua banci de la Bursa de Valori au fost, in prima zi a reintroducerii lor la tranzactionare dupa Adunarile Generale ale Actionarilor, in centrul atentiei investitorilor, jumatate din valoarea operatiunilor de vanzare-cumparare de ieri fiind trecuta in contul lor.

Valoarea tranzactiilor cu cele doua actiuni a fost de 1,22 miliarde de lei, in conditiile in care toata piata a valorat ieri 2,12 miliarde de lei.

Din punct de vedere al pretului, BRD si Banca Transilvania au evoluat, insa, invers. Actiunile Banca Transilvania au scazut in cursul sedintei pana la 1.350 de lei, incheind sedinta la 1.360 de lei.

Pretul de inchidere a fost cu 2,9% mai mic decat in sedinta precedenta de tranzactionare, iar cotatia maxima a zilei a fost de 1.400 de lei. Valoarea tranzactiilor cu actiunile bancii a fost de 818,2 milioane de lei, iar numarul titlurilor implicate in schimburi a fost de 595.548.

Brokerii spun ca scaderea actiunilor este normala si este cauzata de o acumulare a ordinelor de vanzare in zilele in care Banca Transilvania nu s-a tranzactionat.

"Banca Transilvania a intrat pe piata la 1.400 de lei, acelasi nivel de dinainte de AGA. Apoi a urmat in scadere, cauzata de ordinele de vanzare acumulate in perioada lipsei de la tranzactionare, care au dus cursul pana la 1.350 de lei.

Multi cumparatori s-au retras, astfel ca pana la pragul de 1.300 de lei/actiune erau mai putin de 100.000 de actiuni la cumparare", a spus Alin Brendea, trader la Prime Tranzaction.

Actiunile BRD au fluctuat in cursul zilei intre 13.000 de lei si 13.600 de lei, dar in cursul sedintei au dat semne ca isi vor reveni dupa scaderile cauzate de vanzarile de titluri a unei parti a salariatilor.

Pretul de inchidere al sedintei a fost de 13.500 de lei, in crestere cu 3,1%, iar numarul actiunilor tranzactionate a fost de 31.635. Valoarea tranzactiilor a fost de 418,92 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24