Bănci și Asigurări

Adamescu a dus brandul Astra şi în Slovacia, unde asigurătorul va opera printr-o sucursală

Adamescu a dus brandul Astra şi în Slovacia, unde asigurătorul va opera printr-o sucursală

Autor: Ciprian Botea

11.12.2012, 14:33 403

Astra, compania de asigurări deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu, va opera începând de anul viitor şi pe piaţa din Slovacia, unde a deschis recent o sucursală. Aceasta este a treia piaţă europeană pe care se extinde asigurătorul după ce în 2010 a deschis o sucursală în Ungaria, iar anul trecut un birou de vânzări în Germania.

Sucursala din Slovacia va vinde într-o primă etapă doar asigurări generale (auto, property sau asigurări de răspundere), iar ulterior va intra şi pe segmentul de asigurări de viaţă. Astra era la finalul anului trecut cea mai mare companie de asigurări din România, cu prime subscrise de aproape 240 mil. euro.

Sucursala de la Bratislava va funcţiona după legislaţia slovacă în materie de asigurări, dar raportările financiare, transferul răspunderii şi solvabilitatea vor fi susţinute din România. Astra se pregăteşte, de asemenea, să intre anul viitor şi pe piaţa din Georgia, unde intenţionează să achiziţioneze o companie locală de asigurări.

AFACERI DE LA ZERO