Bănci și Asigurări

Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în CSALB: Valoarea beneficiilor financiare obţinute din negocieri între clienţi şi instituţiile financiare, începând cu 2016, va depăşi 10 mil. euro la finalul anului

Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în CSALB:...
19.10.2023, 00:03 61

Numărul proceselor dintre consumatori şi bănci s-a redus cu 1.000 în ultimul an şi a ajuns la cel mai scăzut nivel din 2015, anul înfiinţării Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Dacă în perioada 2015 - 2016 erau aproximativ 40.000 de procese între consumatori şi bănci, iar anul trecut numărul litigiilor era de 13.000, în 2023 evidenţele sistemului bancar arată că numărul proceselor a scăzut până la 12.000. S-au înmulţit, în schimb, negocierile şi împăcările dintre consumatori şi bănci în cadrul CSALB, potrivit informaţiilor transmise.

 „La finalul anului vom depăşi 10 mil. euro, reprezentând valoarea tuturor beneficiilor financiare obţinute din negocieri, începând cu 2016. Credem că acest fapt contribuie la creşterea încrederii consumatorilor în sistemul bancar, într-o perioadă marcată de multiple crize şi conflicte internaţionale, în care băncile au demonstrat că înţeleg problemele pe care le întâmpină românii şi caută să găsească soluţii pentru rezolvarea acestora“, susţine Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în CSALB. În primele 9 luni din 2023, un număr de 575 de oameni au negociat cu băncile condiţii mai bune pentru contractele existente, iar, până acum, 475 dintre ei au ajuns la un acord cu banca şi au găsit o soluţie la problemele semnalate, cu 20% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO