Un nou documentar analizează ce s-a întâmplat când o companie chineză a preluat o fabrică închisă a General Motors din Ohio, scrie The New York Times într-o recenzie a filmului.
„Cel mai important lucru nu este câţi bani câştigăm, ci atitudinea americanilor cu privire la China şi chinezi“, spune miliardarul chinez Cao Dewang în „American Factory“.
În 2016, Cao a deschis o divizie a Fuyao, firma sa globală producătoare de parbrize auto într-o unitate închisă a unei fabrici GM din apropiere de Dayton, Ohio. Dând vina pe declinul vânzărilor de SUV-uri, GM închisese fabrica în decembrie 2008, disponibilizând mii de muncitori în aceeaşi lună în care guvernul american lansa un bailout de ordinul miliardelor de dolari pentru industria auto. Fabrica din Dayton a rămas nefuncţională până când Fuyao a anunţat că o preia, investind milioane şi angajând sute de muncitori locali.
Povestea redată de regizorii Steven Bognar şi Julia Reichert, care locuiesc în apropiere de Dayton, este una complexă, emoţionantă, analizând trecutul, prezentul şi posibilul viitor al forţei de muncă americane.
Filmul începe cu o privire înapoi la perioada în care fabrica este închisă, anticipând vremurile dificile ce urmează. Povestea în sine începe în 2015 în contextul unei agitaţii pline de optimism legate de noul început, incluzând o prezentare a Fuyao pentru americanii aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
Cu detalii, interviuri, regizorii stabilesc rapid o linie narativă clară, solidă pe măsură ce Fuyao Glass America se lansează. Optimismul muncitorilor este palpabil. Muncitori americani şi chinezi deopotrivă îşi deschid locuinţele şi inimil, poveştile acestora fiind parte a unei cronici incisive emoţional şi politic a capitalismului, propagandei, valorilor opuse şi drepturilor forţei de muncă.
În cadrul fabricii, optimismul face loc agitaţiei, nemulţumirii şi fricii. Atât managementul chinez, cât şi cel american se plâng în legătură cu producţia şi în special cu privire la muncitorii americani.
Până în punctul în care atenţia se mută către China, pentru o vizită a managerilor americani la compania-mamă din China, a devenit clar că ceva trebuie să cedeze. Subsidiara americană intră pe pierderi, iar preşedintele Cao nu este mulţumit. Poate că frustrarea sa pare amuzantă, dar pe măsură ce nemulţumirea acestuia creşte, managementul devine ostil în mod deschis.
„American Factory“ este politic fără a fi didactic sau strident. Regizorii nu denigrează pe nimeni, deşi câţtiva participanţi sunt pe punctul de a intra în conflict direct.
Optimismul şi dezamăgirea muncitorilor de rând contrastează cu povestea lui Cao. Acesta îşi aminteşte că China tinereţii lui era săracă. Acum acesta este unul dintre cei mai bogaţi chinezi, potrivit Forbes. Fructele eforturilor sale se văd în „American Factory“ în scene cu el relaxându-se, dar şi muncind, muncind continuu, inclusiv într-un birou luxos unde mai multe tablouri socialist realiste îl înfăţişează că pe un Mao updatat, o imagine asupra căreia regizorii insistă.
