Bănci și Asigurări

BNR atrage atenţia asupra efectelor Brexit în lipsa unui acord între Marea Britanie şi UE: Clienţii români ai furnizorilor britanici de servicii financiare ar putea fi afectaţi şi trebuie să contacteze sucursalele locale

BNR atrage atenţia asupra efectelor Brexit în lipsa...

Autor: Roxana Rosu

12.02.2019, 14:03 638

BNR atrage atenţia că, în cazul retragerii Marii Britanii din UE fără un acord, toate entităţile din această ţară care furnizează în România servicii bancare şi de plată, precum şi servicii de emitere de monedă electronică, prin intermediul sucursalelor sau în mod direct, nu vor mai beneficia de regimul paşaportului unic european.

La 29 martie 2017, Marea Britanie a notificat intenţia sa de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Aceasta înseamnă că, în lipsa unui acord între Marea Britanie şi UE prin care să se stabilească o altă dată, întreaga legislaţie primară şi secundară a Uniunii, inclusiv în materie de servicii bancare şi de plată, va înceta să se aplice Marii Britanii începând cu data de 30 martie 2019.

Marea Britanie va deveni în acel moment o ţară terţă în relaţie cu oricare dintre statele membre ale UE.

Astfel, în lipsa unui acord de retragere ratificat până la data de 29 martie 2019, care să prevadă eventuale dispoziţii tranzitorii, precum şi în absenţa prelungirii acestui termen de către Consiliul European, în acord cu Marea Britanie, din 30 martie, entităţile din Marea Britanie care furnizează în România servicii bancare şi de plată, precum şi servicii de emitere de monedă electronică, prin intermediul sucursalelor sau în mod direct, nu vor mai beneficia de regimul paşaportului unic European

În acest context, BNR precizează că aceste instituţii vor fi tratate ca entităţile din ţări terţe în ceea ce priveşte posibilitatea de a înfiinţa sucursale sau de a desfăşura activitate prin agenţi, respectiv de a furniza servicii în mod direct în România, ca stat membru UE.

În consecinţă, în lipsa unei autorizaţii acordate de Banca Naţională a României, activitatea sucursalelor din România ale entităţilor din Marea Britanie, precum şi furnizarea de servicii în mod direct în România de către asemenea entităţi încetează de la data de 30 martie 2019.

BNR atrage atenţia  utilizatorilor români să contacteze furnizorii locali de servicii oferite de aceste entităţi britanice pentru a verifica dacă aceştia au în vedere o strategie care să asigure evitarea sincopelor în relaţia cu clienţii, continuitatea prestării respectivelor servicii sau încetarea relaţiilor contractuale, după caz.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO