Bănci și Asigurări

BRK Financial Group, singurul broker listat la BVB, a înregistrat un profit net de 19,3 milioane lei în primele nouă luni ale anului, comparativ cu o pierdere de 2,2 milioane lei în perioada similară din 2020

BRK Financial Group, singurul broker listat la BVB, a...

Autor: Roxana Rosu

12.11.2021, 10:18 504

BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker listat la Bursa de Valori Bucureşti, a înregistrat un profit net de 19,3 milioane lei în primele nouă luni ale anului, comparativ cu o pierdere de 2,2 milioane lei în perioada similară din 2020, potrivit raportului financiar publicat vineri la BVB.

Din suma totală, 6,8 milioane lei reprezintă câştigul din activitatea de bază, iar 13,5 milioane lei este rezultatul activităţii de administrare a contului propriu.

Veniturile totale din activitatea de intermediere s-au cifrat la 15,4 milioane lei, faţă de 5,8 miliaone lei la finele lunii septembrie 2020.

In ceea ce priveşte segmentul de market making, veniturile s-au majorat la 5,3 milioane lei, de peste două ori mai mari decât în primele nouă luni de anul trecut, când erau de 2,3 milioane lei. Creşterea din cadrul programului Market Makerul Emitentului a fost sustinuţă prin lărgirea bazei de clienţi, în prezent BRK avand 12 clienţi pentru care presteaza acest serviciu (comparativ cu 4 la data de 30.09.2020). ”Cresterea veniturilor vine pe fondul cresterii rulajelor, a numarului de clienti si a operatiunilor intermediate intr-un ritm superior cresterii rulajelor pietei in ansamblu, fapt demonstrat prin cresterea exponentiala a cotei de piata in cazul a trei din cele 4 subsegmente. Astfel, in ceea ce priveste volumul tranzactiilor intermediate la BVB, raportam o triplare a volumelor intermediate (de la 898M RON la 2,69 miliarde lei), in conditiile in care rulajele pietei au ramas relativ constante, astfel incat cota de piata a BRK a crescut de la 3,54% in T3 2020 pana la 9,59% in T3 2021, fapt ce a dus la un salt de o pozitie in topul brokerilor care intermediaza tranzactii la BVB (de pe 7 pe 6) daca ne referim la toate segmentele. Daca ne uitam la topul segmentul actiuni si unitati de fond, BRK se claseaza pe locul 4 in topul anual cu un salt de 3 pozitii fata de 30.09.2020 (locul 7)”, a declarat Monica Ivan, Director General al BRK.

 BRK Financial Group are o capitalizare de 122,9 milioane de lei. Acţiunile BRK înregistrează de la începutul anului o creştere de 343%, pe fondul unor tranzacţii de 97 milioane de lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO