Bănci și Asigurări

"Cardul Kogălniceanu" – programul de sprijinire a IMM-urilor, funcţional într-o lună

Autor: Iulian Anghel

06.07.2011, 18:15 362

În maxim o lună de zile programul de sprijinire a IMM-urilor(Cardul Kogălniceanu) va fi funcţional, după ce Guvernul a aprobatîn şedinţa de astăzi normele de aplicare a ordonanţei de urgenţăadoptată săptămâna trecută care sprijină întreprinderile mici şimijlocii prin instituirea de garanţii de stat la acordarea decredite.

Cei care vor să intre în acest program se pot înscrie pe oplatformă on-line existând o serie de condiţii care, îndeplinite,facilitează obţinerea creditelor în vederea dezvoltării.

Statul, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor, vasubvenţiona parţial dobânda pe care o plătesc IMM-urile pentrucreditele luate şi oferă garanţii de stat de 80% din valoareacreditului, în limita a 100.000 de lei. Dobânda va fi subvenţionatăîn proporţie de 70%, în limita a 6,5% pe an.

Propunerea unei măsuri în favoarea IMM-urilor (CardulKogălniceanu) care tine de emiterea unui card de lichidităţi, subforma unei finanţări tampon garantate de stat, cu careînterprinzătorul poate să-şi plătească furnizorii, partenerii sausă-şi asigure un flux de numerar echilibrat, a fost luată dupămodelul unguresc al Schemei de Card Szecsenyi.

Istvan Szechenyi (1791-1860) a fost Ministru al transporturilorsi ocuparii fortei de munca în primul guvern ungar din 1848. MihaiKogălniceanu (1817 - 1891) şi-a legat numele de actul proclamăriiindependenţei de stat a României. A fost ministru de externe alţării în 1867 şi în perioada 1877-1878.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO