Bănci și Asigurări

Care sunt cele 6 motive pe care le vede Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, pentru nivelul scăzut al intermedierii financiare din România, mai mic de aproape 5 ori decât media UE

Care sunt cele 6 motive pe care le vede Florin Georgescu,...

Autor: Claudia Medrega

26.09.2022, 18:40 529

♦ România este la coada clasamentului intermedierii financiare la nivelul Uniunii Europene, cu o pondere a activelor bancare în PIB de 55% ♦ Cele mai mari niveluri ale intermedierii financiare sunt în Luxemburg, de circa 800%, Franţa, Finlanda, Spania, Olanda şi Malta, cu niveluri de 300% şi peste, urmate de Austria, Cipru, Danemarca, Suedia, Belgia, Germania şi Portugalia, cu ponderi ale activelor bancare în PIB cuprinse între 200% şi 300% în anul 2021 ♦ La coada clasamentului UE al intermedierii financiare înaintea României, cu ponderi de sub 100% ale activelor în PIB, sunt Lituania, Polonia şi Bulgaria, ultimele doua ţări apropiiindu-se totuşi de 100%.

Ponderea mare a firmelor subcapitalizate, indisciplina de plată în economia reală, preferinţa mare a companiilor pentru împrumuturi de la acţionari şi credit comercial, marjele mari practicate de bănci, alfabetizarea financiară scăzută a debitorilor şi nivelul nu foarte înalt de pregătire profesională a angajaţilor din sistemul financiar sunt cele 6 motive aduse în discuţie de Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, pentru nivelul scăzut al intermedierii financiare din România.

România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană (UE), pon­derea activelor bancare în PIB fiind de doar 55%, de aproape 5 ori mai mică decât media UE, astfel că majorarea sustenabilă a inter­medierii financiare a devenit o preocu­pare continuă pentru Banca Naţio­nală şi pentru Comitetul Naţio­nal pentru Supravegherea Macro­prudenţială, susţine Georgescu.

Cele mai mari niveluri ale intermedierii financiare sunt în Luxemburg, de circa 800%, Franţa, Finlanda, Spania, Olanda şi Malta, cu niveluri ale intermedierii financiare de 300% şi peste, urmate de Austria, Cipru, Danemarca, Suedia, Belgia, Germania şi Portugalia, cu ponderi ale activelor bancare în PIB cuprinse între 200% şi 300% în anul 2021.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO