Bănci și Asigurări

Ce a însemnat în ultimii cinci ani coabitarea dintre Iohannis şi PSD. România este într-o zodie economică bună şi într-un declin al discursului public care nu face cinste oamenilor care o conduc

Ce a însemnat în ultimii cinci ani coabitarea dintre Iohannis şi PSD. România este într-o zodie economică bună şi într-un declin al discursului public care nu face cinste oamenilor care o conduc

Autor: Iulian Anghel

19.11.2019, 00:08 3086

În urmă cu cinci ani, Victor Ponta îşi arăta puternica armată cu care ieşea la bătaie împotriva lui Klaus Iohannis, pe cel mai mare stadion din România – undeva spre 60.000 de locuri pe scaune.

Acum Klaus Ioahannis, angajat în lupta pentru un al doilea mandat, a ales să vorbească despre viitor în cea mai mică sală de conferinţe posibilă dintre toate sălile posibile din Bucureşti – aula Bibliotecii Universitare, în jur de 300 de locuri pe scaune. Iar Viorica Dăncilă ameninţă să vină peste el.

Preşedintele Klaus Iohannis, în căutarea celui de-al doilea mandat, nu a avut o viaţă grea în primii cinci ani de mandat. Pentru că agenda lui a fost făcută de PSD. Este preşedintele din ultimii 30 de ani care a stat cel mai mult la Cotroceni având un guvern şi un parlament ostile. Emil Constantinescu a avut cam un an spre doi un guvern ostil, deşi erau cu toţii din aceeaşi echipă; Traian Băsescu, doi-trei ani din zece. Iohannis a avut cinci, pentru că nici guvernul Cioloş nu l-a iubit şi, oricum, majoritatea parlamentară era a PSD. Aşa că mandatul lui e greu de cuantificat.

Însă economia a evoluat. Toţi ochii sunt acum spre deficitele în creştere, dar trebuie văzută în amănunt cauza lor. PIB-ul a crescut în cei cinci ani de mandat ai preşedintelui -  care a guvernat cu un guvern ostil - în Constituţia României, guvernul şi preşedinţia sunt împreună parte a puterii executive - cu 46% în euro şi cu 41% în lei. Dar veniturile publice au scăzut ca pondere în PIB de la 32% la 30%. Desigur că este un mare disconfort pentru economiştii tradiţionalişti să vadă acest lucru. Dar, în aceeaşi vreme, PIB/capita în PPS a crescut în aceşti cinci ani de la 55% din media Uniunii Europene la 64% din această medie. Leul s-a depreciat cu 7%, inflaţia a trecut de media în care poate fi acceptată ca normă în UE (ideal ar fi de 2%, anual), dar salariile au avansat pe medie, în aceşti ani, cu 66%. O astfel de creştere nu avea cum să nu influenţeze inflaţia. Salariile au ajuns pe medie la peste 3.000 de lei, de la 1.700 de lei acum cinci ani.

Problema cea mare rămâne însă cea a bugetului public. Sunt prea mulţi bani cheltuiţi cu administraţia şi prea puţini cu investiţiile. Investiţiile publice sunt astăzi la sub 2% din PIB, faţă de 4 - 5% din PIB în urmă cu 10 - 15 ani. Fondurile europene nu vin şi nimeni nu explică această cauză. Noul ministru de finanţe Florin Cîţu a încercat ceva: din cei 20 mld. lei cuantificaţi drept venituri aşteptate la buget, dar care nu sunt de fapt, 10 miliarde provin din neîncasările din intern, iar 10 miliarde sunt din neîncasările din fondurile europene.

Datele Eurostat arată că România are cea mai mică încasare de taxe fiscale din UE - 27% din PIB - , faţă de o medie de 40% din PIB a Uniunii. Şi nu este ţara cu cele mai mici taxe, aici este marea problemă a oricărei administraţii care va vrea să cheltuiască pentru şcoli, pentru spitale, pentru educaţie. Pentru că banii cuveniţi statului nu sunt încasaţi şi nimeni nu spune unde sunt aceşti bani.

În rest, în ciuda acestei campanii electorale care anunţă prăpădul, datele statistice arată destul de bine. Deficitul bugetar este foarte mare şi împinge în sus datoria publică, ce a crescut nominal cu 26% în ultimii cinci ani. Dar, ca pondere în PIB, ea a scăzut de la 37% la 35%. Datoria externă totală, publică şi privată, este de sub 100 de miliarde de euro, adică sub 50% din PIB, ceea ce este confortabil şi deloc dezastruos – este una dintre cele mai reduse datorii externe din UE. Creşterea economică cumulată este de în ultimii cinci ani este de peste 15%, salariile au crescut pe medie cu două treimi daţă de acum cinci ani. Dar bugetul nu captează creşterea.

România este într-una din fazele ei bune – o atenţie asupra finanţelor publice ar pune-o pe nişte şine mai bune. O creştere a PIB de 4% în acest an şi de 3% anul viitor este de invidiat într-o Europă care creşte cu 1%. Însă acest decalaj de dezvoltate – doar 64% din media UE la paritatea puterii de cumpărare – rămâne marea problemă.

Discuţia despre majorarea salariului minim, despre creşterea bunăstării, va fi piatra de moară a viitoare guvernări mai mult decât în trecut. Cum să faci să ţii taxele jos, cum să faci să ridici salariile. Sfidarea va fi mult mai mare ca acum 20 de ani. Aşteptările s-au schimbat enorm. România trăieşte vremea în care niciun înţelept nu trebuie să-şi dorească să fie preşedinte şi niciun filosof să fie premier.

 
AFACERI DE LA ZERO