Bănci și Asigurări

CEC Bank continuă să se menţină printre băncile profitabile din sistemul bancar românesc, având un profit brut la nouă luni de circa 203,9 milioane de lei

CEC Bank continuă să se menţină printre băncile...

Autor: Mona Scarisoreanu, Mediafax

05.10.2017, 14:38 218

Cu o valoare totală netă a bilanţului de 28.595,9 milioane de lei la 30 septembrie 2017, în creştere cu 1,54% faţă de 31 decembrie 2016, CEC Bank a reuşit să îşi majoreze cotă de piaţă de la 7,16% din total active bancare la data de 31decembrie 2016 la 7,23% la data de 30 iunie 2017, ocupând poziţia a şaptea în topul băncilor din sistemul bancar românesc, în condiţiile în care piaţă bancară din România a fost extrem de dinamică pe segmentul de achiziţii şi fuziuni (operaţiuni care determină creşterea imediată a cotei de piaţă a băncilor achizitoare), precum şi în condiţiile în care unele bănci din sistem au beneficiat de majorări ale capitalului social din partea acţionarilor, se arată într-un comunicat al CEC Bank.

Portofoliul de credite în sold aferent clienţilor persoane juridice a crescut cu circa 5,3%, în timp ce la nivelul sistemului bancar, acelaşi indicator a înregistrat o creştere de 2,9% (la data de 31august 2017- date disponibile la nivelul sistemului). De asemenea, banca şi-a majorat şi portofoliul de credite în sold acordate persoanelor fizice, care a înregistrat o creştere cu aproximativ 10% în anul 2017 faţă de anul precedent, în comparaţie cu creşterea înregistrată de sistemul bancar de circa 5,6%. În ambele cazuri însă, creşterea reală a soldului aferent acestor credite a fost de aproximativ 8,5% (comparativ cu creşterea de circa 4,3% înregistrată la nivelul sistemului la data de 31 august 2017), dar această a fost diminuată de operaţiunile de reducere directă a valorii contabile brute a creditelor („write-off”).

În ceea ce priveşte volumul de credite noi acordate în anul 2017, acesta a crescut semnificativ faţă de perioadă similară a anului precedent, respectiv cu 33,5%, ajungând la o valoare de cca. 4,8 miliarde de lei în primele 9 luni ale anului 2017.

De la începutul anului, CEC Bank a acordat clienţilor persoane juridice un număr de 4.793 credite punte tip APIA în valoare de cca. 278,5 milioane de lei. În plus, bancă a mai acordat clienţilor PJ un număr de 4.071 credite noi, în valoare de aproximativ 3.302,41 milioane de lei, incluzând şi suplimentari de linii de credit, facilităţi de tip descoperit de cont pe cârd business, plafoane de creditare.

În perioadă ianuarie-septembrie 2017, banca a acordat clienţilor persoane fizice un număr de 37.723 credite în valoare de circa 1.223,76 milioane de lei (inclusiv credite acordate prin card), din care 3.463 credite de investiţii (imobiliare, ipotecare, Prima Casă), în valoare de aproximativ 625,48 milioane de lei.

Continuând politică de susţinere a absorbţiei de fonduri europene, banca a acordat până la data de 30 septembrie 2017 un număr de 42.119 facilităţi de credit pentru proiecte de accesare fonduri europene şi credite punte pentru prefinanţarea subvenţiilor, pentru care valoarea însumată a granturilor se ridica la 12.696,86 milioane de lei.

Banca este implicată activ în promovarea şi derularea Programului Start-Up Nation, oferind atât beneficiarilor din mediul urban, cât şi celor din mediul rural pachete Start-Up IMM şi credite punte Start-Up Nation.

Soldul depozitelor atrase de la clientelă nebancară a înregistrat la data de 30 septembrie 2017 o creştere cu circa 2,1% faţă de sfârşitul anului precedent, în condiţiile în care banca deţine suficienţe lichidităţi şi a aplicat o politică de temperare a atragerii acestor surse.

Pe parcursul anului 2017, banca a continuat să înregistreze o îmbunătăţire semnificativă a calităţii activelor. Rată expunerilor neperformante (NPE Ratio), calculată potrivit specificaţiilor emise de Autoritatea Bancară Europeană (The EBA Methodological Guide – Risk Indicators and Detailed Risk Analysis Tools) a înregistrat la data de 30 septembrie 2017 un nivel de 7,3%, comparativ cu un nivel de 8,4% înregistrat la data de 31decembrie 2016, în timp ce rată creditelor neperformante din împrumuturi şi avansuri acordate clienţilor persoane fizice, cu un nivel de 3,6%, reflectă o calitate ridicată a portofoliului de credite acordate persoanelor fizice. Rată expunerilor neperformante din credite şi avansuri înregistrează un nivel de 10,91% la data de 30 septembrie 2017, în scădere cu 1,05 p.p. faţă de nivelul înregistrat la data de 31 decembrie 2016.

Nivelul raţei fondurilor proprii totale de 15,37% la data de 30 iunie 2017 reflectă o utilizare eficientă a capitalului. Din punct de vedere calitativ, fondurile proprii ale băncii au fost constituite integral din fonduri proprii de nivel I de bază.

Numărul total de clienţi persoane fizice şi juridice a crescut la data de 30 septembrie 2017 faţă de anul precedent, dovadă a diversificării paletei de produse şi servicii a băncii, inclusiv prin oferirea de produse digitale, precum şi a îmbunătăţirii permanente a calităţii acestora. Banca oferă clienţilor săi persoane fizice şi persoane juridice întreagă gamă de produse şi servicii ale unei bănci comerciale universale, precum credite, inclusiv sindicalizări, operaţiuni documentare, factoring, depozite, carduri, Internet Banking, Mobile Banking, Phone Banking, Split TVA etc.

„Rezultatele înregistrate în primele nouă luni ale anului demonstrează, o dată în plus, succesul strategiei de dezvoltare anunţate în 2007, care prevedea că pe termen lung, CEC trebuie să devină o bancă comercială universală puternică, un competitor real pe toate segmentele pieţei bancare (retail, IMM-uri, finanţarea activităţilor agricole şi chiar a marilor corporaţii).Conform misiunii asumate, vom continuă să susţinem cu precădere IMM-urile, agricultura şi administraţiile publice locale. O atenţie deosebită vom acordă şi cofinantarii proiectelor finanţate din fonduri europene. Pentru finalul de an ne-am propus să continuăm evoluţia ascendentă, în special în zonă creditării, cu impact vizibil asupra creşterii eficienţei”, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedinte – director general CEC Bank. De asemenea, Gheţea a precizat că “o preocupare majoră a băncii în acest moment este adaptarea întregii activităţi la cerinţele tehnice şi organizatorice legate de competiţia pe linia digitalizării”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO