Bănci și Asigurări

Creditarea şi economisirea au intrat în amorţire în apropierea sărbătorilor de iarnă: în noiembrie, împrumuturile luate de populaţie au crescut cu un ritm anual de 8,4%, la 147,3 mld. lei, iar depozitele s-au majorat cu doar 4,4%, la 168 mld. lei

Creditarea şi economisirea au intrat în amorţire în...

Autor: Cristina Bellu

27.12.2022, 12:50 148

Creditarea privată a bifat în luna noiembrie o creştere de 13,2% faţă de perioada similară din 2021, până la un sold total de 364,4 miliarde lei, după ce împrumuturile în lei s-au majorat cu 9,2%, iar cele în valută, exprimate în lei, au crescut cu 23,4%, arată datele transmise marţi de BNR.

În termeni reali, soldul creditelor a scăzut în noiembrie 2022 cu 3,1% an la an, pe fondul diminuării cu 6,5% a componentei în lei şi a creşterii cu 24,2% a celei în valută, dacă indicatorul este exprimat în euro.

La finalul lunii noiembrie, creditele în lei totalizau 253 miliarde lei, din care împrumuturile luate de populaţie reprezintă 147,3 miliarde lei, cu 8,4% mai mari decât în perioada similară din 2021, evoluţie care indică o diminuare a interesului populaţiei pentru contractarea creditelor.

Spre comparaţie, la finalul lunii octombrie, împrumuturile luate de populaţie au crescut cu 9,2% an/an, iar în septembrie s-au majorat cu 10,3% an/an.

În ceea ce priveşte creditele în lei luate de companii (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), acestea se ridică la 105,6 miliarde lei, cu 10,4% peste nivelul din noiembrie 2021, dar în scădere cu 2,4% faţă de octombrie 2022.

Comparativ cu luna octombrie 2022, în noiembrie soldul creditului neguvernamental a crescut cu doar 0,2%, şi a scăzut cu  1% în termeni reali.

Creditul în lei, cu o pondere de 69,4% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 1%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 30,6% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 3% (2,9% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental, care reprezintă finanţările acordate de bănci statului, a crescut în luna noiembrie cu 3,4% faţă de luna octombrie, până la 172 mld. lei.

În raport cu noiembrie 2021, acesta s-a majorat cu 8,6%, dar a scăzut cu 7% în termeni reali.

Valoarea include creditul acordat administraţiilor publice (administraţia centrală, administraţiile locale, administraţiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 21,3 mld. lei, precum şi titlurile de natura datoriei deţinute, emise de aceste sectoare instituţionale în sumă de 150 mld. lei, sold la 30 noiembrie 2022, arată datele transmise marţi de BNR.

În ceea ce priveşte depozitele în lei ale populaţiei, acestea au consemnat în luna noiembrie 2022 un avans de doar 4,4% faţă de perioada similară din 2021, până la 168 miliarde de lei şi de 1,6% faţă de luna anterioară, arată datele transmise marţi de BNR.

Per total, depozitele companiilor şi populaţiei a înregistrat în luna noiembrie 2022 un avans de 7,1% faţă de perioada similară din 2021, până la 495,4 miliarde de lei şi de 0,9% faţă de luna anterioară.

În termeni reali s-a înregistrat o scădere de 8,2% faţă de luna noiembrie 2021.

Băncile au majorat în ultimele luni dobânzile la depozitele românilor, până spre 8%, dar nivelul rămâne la mai puţin de jumătate faţă de inflaţia de aproape 17%.

Potrivit datelor de la BNR, depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 64,6% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, totalizau la finalul lunii noiembrie 320 mld. lei în contextul unei creşteri de 7,6% (minus 7,9% în termeni reali) faţă de perioada similară a anului trecut.

În ceea ce priveşte depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), avansul înregistrat în luna noiembrie a fost de 11,3% faţă de perioada similară din 2021, în timp ce faţă de luna precedentă acestea au crescut cu 3,6%, până la 152 mld.lei.

La finalul lunii noiembrie, depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 35,4% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 1,8% faţă de luna octombrie 2022, ajungând până la nivelul de 175,3 mld.lei, iar comparativ cu luna noimebrie 2021, indicatorul, exprimat în lei, a crescut cu 6,4%.  Exprimat în euro, majorarea a fost de 7%.

Datele BNR mai indică o scădere de 0,7% la depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei (exprimate în lei) faţă de luna octombrie 2022, până la nivelul de 123,4 mld. lei, în timp ce diminuarea a fost de 0,8% dacă indicatorul este exprimat în euro. Raportat la noiembrie 2021, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 5,6% şi de 6,3% în cazul exprimării indicatorului în euro.

În ceea ce priveşte depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, acestea au scăzut cu 4,4% faţă de luna octombrie 2022, până la 51,9 mld. lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 4,5 la sută, până la 10 572,0 milioane euro).

Comparativ cu noiembrie 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 8,1% (8,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO