• Leu / EUR4.9491
  • Leu / GBP5.6256
  • Leu / USD4.5463
Bănci și Asigurări

Cu războiul la graniţă. Bancherii văd primele semne ale crizei. Creditele NPL nu vor întârzia să apară

Cu războiul la graniţă. Bancherii văd primele semne ale crizei. Creditele NPL nu vor întârzia să apară

Autor: Mircea Nica

19.04.2022, 00:07 6758

Trei bancheri din bănci mari prezente pe piaţa locală au transmis prin intermediul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) câteva semne ale crizei, în contextul creşterii inflaţiei şi dobânzilor şi a războiului de la graniţă. Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, cea mai mare bancă de pe piaţa locală, estimează o creşte a numărului de clienţi cu dificultăţi de plată, temporar cel puţin. În acelaşi timp, el susţine că veniturile din România au crescut destul de rapid în ultimii ani. „Aşa că, o parte din impact va fi probabil absorbit de această creştere a veniturilor. Cumva, clienţii persoane fizice şi juridice, s-au pregătit, au creat un fel de buffer, o rezervă“, a explicat Tetik.

Bogdan Neacşu, preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi CEO al CEC Bank, susţine că băncile sunt precaute pe partea de finanţare, dar şi-au luat toate măsurile necesare pentru a face faţă acestei perioade. ìSistemul bancar din România a fost mereu disponibil să se adapteze şi să facă faţă unor situaţii total neprevăzute şi care au venit fără un manual precisî.

Flavia Popa, secretar general BRD susţine că doar panica noastră poate conduce la dezastrul de care ne temem. Ea a amintit de frica oamenilor din ultima perioadă, care a stârnit impulsul de a scoate banii de la bancă, dar ulterior s-a observat că banii erau în continuare în conturi şi lucrurile s-au oprit atunci.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9491
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9485
Azi: 4.5463
Diferență: -0,18
Ieri: 4.5545
Azi: 5.6256
Diferență: 0,0302
Ieri: 5.6239
Azi: 4.9573
Diferență: -0,3077
Ieri: 4.9726