Bănci și Asigurări

Cum a închis cursul de schimb sesiunea interbancară de joi

Cum a închis cursul de schimb sesiunea interbancară de joi

Autor: Monica Juganaru

13.03.2014, 17:15 177

La 16:30, băncile au cotat euro la 4,5040 - 4,5060 lei, sub intervalul de la aceeaşi oră de miercuri, de 4,5110 - 4,5140 lei/euro.

La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost tranzacţionat la 4,5100 lei, iar pe parcursul zileischimburile au fost realizate în intervalul 4,5040 - 4,5095 lei/euro.

Volumele de tranzacţionare au fost foarte reduse, potrivit dealerilor.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 0,33 bani (0,07%), la 4,5069 lei/euro, de la 4,5102 lei/euro miercuri.

Leul s-a întărit joi şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă coborând cu 2,36 bani (0,73%), la 3,2298 lei/dolar, de la 3,2534 lei/dolar în şedinţa precedentă.

În acelaşi timp, cursul de referinţă leu/franc elveţian a scăzut cu 0,11 bani (0,03%), de la 3,7103 unităţi la 3,7092 unităţi.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Ratele medii ale dobânzilor afişate joi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au continuat să scadă şi au ajuns la 0,63% - 1,13% pe an, de la 0,67% - 1,17% pe an. Dobânzile sunt sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, dar peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut nesemnificativ de la 0,83 - 1,33% pe an la 0,82% - 1,32% pe an.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a coborât nesemnificativ, de la 3% pe an la 2,99% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO