Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineaţă

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineaţă

Autor: Stefan Musgociu

13.02.2014, 10:33 366

La debutul şedinţei, euro a fost tranzacţionat la 4,4860 lei, uşor peste ultimele cotaţii de miercuri, de 4,4855 - 4,4870 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a fluctuat foarte uşor, în cadrul unor transferuri cu volume reduse. Cel mai redus nivel tranzacţionat în prima oră a şedinţei a fost de 4,4860 lei/euro, iar maximul a fost de 4,4885 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4860 - 4,4875 lei, cu 0,5 bani (0,01%) peste închiderea de miercuri.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut miercuri cu 0,56 bani (0,13%), la 4,4779 lei/euro, de la 4,4723 lei/euro în şedinţa precedentă.

Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă urcând cu 1,15 bani (0,35%), de la 3,2713 lei/dolar la 3,2828 lei/dolar.

Cursul de referinţă leu/franc elveţian a crescut, de asemenea, de la 3,6537 lei/franc la 3,6563 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au urcat la 4% - 4,5% pe an, după ce miercuri ratele medii ale dobânzilor depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei au avansat de la 2,74% - 3,24% la 3,52 - 4,02% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO