Bănci și Asigurări

Deficitul de cont curent s-a majorat la 9,05 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie, faţă de 5,35 miliarde euro în intervalul similar din 2020, după accentuarea dezechilibrului în zona schimburilor internaţionale de bunuri şi a balanţei veniturilor primare

Deficitul de cont curent s-a majorat la 9,05 miliarde...

Autor: Roxana Rosu

13.09.2021, 12:42 93

Deficitul de cont curent s-a majorat la 9,05 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie, faţă de 5,35 miliare euro în intervalul similar din 2020, avans determinat în primul rând de accentuarea dezechilibrului în balanţa bunurilor şi cea a veniturilor primare.

Potrivit datelor BNR, România avea la finele lunii iulie un deficit de 12,7 miliarde lei în zona schimburilor internaţionale de bunuri, în creştere cu 2,3 miliarde euro faţă de perioada similară din 2020.

Tot pe minus se află şi balanţa veniturilor primare, care includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii), impozite sau subvenţii, unde deficitul a urcat la 1,9 miliarde euro, faţă de 1,1 miliarde euro în ianuarie-iulie 2020.

În acelaşi timp, balanţa serviciilor şi cea a veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 267 milioane euro, respectiv cu 265 milioane euro. 

Astfel, pe zona de servicii, România avea după primele şapte luni din 2021 un excedent de 5,07 miliarde euro, cea mai mare pondere având-o segmental de transporturi, cu un plus de 2,3 miliarde euro. Turismul şi-a majorat din nou deficitul, la 1,01 miliarde euro, faţă de  923 milioane euro în iulie 2020.

Balanţa veniturilor secundare, care includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice, şi-a redus excedentul la 591 milioane euro, faţă de 856 milioane euro în periaoda similară a anului trecut.

Investiţiile  străine directe au însumat  3,96 miliarde  euro  (comparativ cu 1,22 miliarde euro în perioada ianuarie - iulie 2020), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au avut valoarea netă de 3,35 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 609 milioane euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO