Bănci și Asigurări

Depozitele străinilor în băncile din România sunt din nou în scădere. După zece luni, soldul a coborât spre 3 miliarde de euro

Depozitele străinilor în băncile din România sunt din...

Autor: Claudia Medrega

21.12.2017, 00:07 374

Depozitele pe termen lung constituite de străini la băncile locale, care reprezintă preponderent linii de finanţare primite de la acţionari, au revenit pe scădere în octombrie, după revirimentul din septembrie, soldul coborând la 3,08 mld. euro.

Faţă de nivelul din octombrie 2016, depozitele străinilor sunt mai mici cu 22,8%. Rămâne de văzut dacă până la finalul anu­lui va continua ajustarea finanţărilor alocate de băncile stră­ine pe piaţa locală. Dacă în ianuarie soldul depozitelor stră­i­nilor a fost de 3,55 mld. euro, după primul trimestru a co­borât la 3,4 mld. euro, pentru ca la sfârşitul primului semestru să ajungă la doar 3,19 mld. euro. Tendinţa de scădere a continuat pe perioada verii. Lunile iulie şi august au venit cu un declin al depozitelor nerezidenţilor spre 3 mld. euro, pentru ca în septembrie soldul să urce până la 3,2 mld. euro.

În ultimii ani, creditarea în valută a fost pe un trend descendent, în condiţiile în care costul împrumuturilor în lei s-a apropiat de dobânzile la cele în valută, iar clienţii potenţiali au preferat să nu îşi mai asume riscul valutar.

Deoarece nu au găsit cerere solvabilă, instituţiile de credit au avut posibilitatea să decidă să ramburseze o parte din resurse la băncile-mamă.

Procesul de dezintermediere din partea băncilor-mamă a continuat să fie ordonat, însă în ultimii ani a accelerat ritmul de scădere al acestor depozite, care reprezintă de fapt forme de finanţare a subsidiarelor locale de către băncile străine, fiind una dintre principalele modalităţi de susţinere a filialelor în anii de criză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO