Bănci și Asigurări

Dorel Duţă, preşedinte, UNSICAR: Rezultatele din primul trimestru arată că piaţa în ansamblu a crescut cu circa 2%, iar distribuţia a crescut cu 8%. Suntem prezenţi în piaţă şi ne facem treaba

​ZF Bankers Summit 2023, Ziua 3

Dorel Duţă, preşedinte, UNSICAR: Rezultatele din...

Autor: Ramona Cornea

28.06.2023, 12:51 108

Rezultatele cu privire la evoluţia pieţei de asigurări din primul trimestru arată că piaţa în ansamblu a crescut cu circa 2%, iar distribuţia a crescut cu 8%, a punctat Dorel Duţă, preşedintele UNSICAR, respectiv Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări.

„Dacă ne uităm la rezultatele din primul trimestru, vom vedea că piaţa în ansamblu a crescut cu circa 2%, dar distribuţia a crescut cu 8%. Suntem prezenţi în piaţă şi ne facem treaba. Gradul de distribuţie a crescut constant, am plecat undeva de la 10 – 15% şi am ajuns la peste 76%”,  a spus Dorel Duţă în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2023, ziua 3.

Ce a mai spus Dorel Duţă în cadrul evenimentului ZF:

·       Companiile de brokeraj au fost destul de zdruncinate de modificările legislative. După falimentul City, piaţa s-a aşezat într-un fel la care noi am contribuit foarte mult, dar măsurile legislative au fost destul de dure. Am avut trecerea la prima netă, o prevedere care mai mult ne-a încurcat şi ne-a indus costuri destul de importante, sperăm să se renunţe la ea. Am avut o retratare a activităţii de intermediere în asigurări începând de anul acesta, iar acum încă una care a pus capac este o plafonare a comisionului de distribuţie la 7% din prima brută. Efectele se văd.

·       Efectele se văd, colegii noştri fac faţă cu greu acestor provocări. Partea de plafonare îşi face simţită prezenţa în partea de vânzare în puncte fixe pentru că au crescut costurile cu chiriile, cu salariile, banii nu mai ajung. Avem semnale de la colegi că vor mai renunţa la angajaţi, vorbim despre angajaţii cu carte de muncă, cei care lucrează doar în domeniul acesta, este jobul principal. La fel şi în cazul colegilor din retail.

·       În toamnă vom avea un val foarte important, va fi o provocare logistică pentru noi. Sunt cel puţin 1,5 milioane de poliţe care vor trebui încheiate într-o perioadă destul de scurtă.

·       În principal, în partea de persoane juridice, marea majoritate a antreprenorilor apelează la serviciile brokerilor, tot ce înseamnă asigurări de proprietate, de răspundere, de sănătate sau de accidente pentru firme sunt distribuite în principal de brokeri. Partea de corporate este dominată de brokeri.

·       Colegii noştri au ajuns la 27.000 de oameni care lucrează în partea de retail. Şi partea de retail este dominată de către distribuitori pentru că în oraşele cu mai puţin 30.000 de locuitori marea majoritate a locuitorilor nu mai au puncte fixe.

·       Brokerii raportează zilnic numărul de contracte pe fiecare asigurător şi prima, deci informaţia există.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO