Bănci și Asigurări

Euro se mentine deasupra nivelului de 3,17 lei

Euro se mentine deasupra nivelului de 3,17 lei
03.08.2007, 17:46 16

Euro s-a mentinut peste nivelul de 3,17 lei pe piata interbancara de la Bucuresti, pe fondul tranzactionarii unor volume reduse.
BNR a calculat ieri un curs de 3,1751 lei pentru un euro, cu 0,35 bani mai putin decat in ziua precedenta. Dolarul a pierdut 0,04, coborand la 2,3249 lei.
Piata valutara de la Bucuresti s-a deschis ieri in cotatii de 3,1690/3,1710 lei pentru un euro, aproape de nivelul la care inchisese in sedinta de tranzactionare precedenta.
In prima parte a zilei cotatiile au urcat pana la un maxim de 3,1760 lei pentru un euro, pe fondul preponderentei ordinelor de cumparare de valuta.
"Piata a fost calma, cu volume de tranzactionare reduse. Spre sfarsitul sedintei de tranzactionare au aparut ordine de vanzare de valuta din partea bancilor londoneze, care au pus presiune pe scaderea cotatiilor", a comentat un dealer.
Euro era tranzactionat la inchiderea pietei la 3,17 lei. In prima parte a saptamanii piata a testat in mai multe randuri nivelul de 3,18 lei pentru un euro, care insa a rezistat.
Monedele de pe pietele vecine au avut evolutii divergente. Zlotul polonez a recuperat o parte din terenul pierdut saptamana trecuta, cotatiile coborand de la 3,81 la 3,78 zloti/euro. In schimb, pe piata maghiara cotatiile au urcat ieri din nou la 251 forinti/euro, dupa ce coborasera in prima parte a saptamanii la 250 de forinti/euro.
Analistii considera ca leul va ramane puternic conectat la evolutia pie-telor vecine, in conditiile in care, desi BNR a decis sa mentina dobanda de politica monetara la 7%, in piata dobanzile sunt sub acest nivel. Pe piata monetara dobanzile la plasamentele pe termen foarte scurt s-au prabusit din nou la 2,5%-3,5% pe an, pe fondul acumularii unui exces de lei.
La inceputul saptamanii BNR a atras in depozite pe doua saptamani
2 miliarde de lei, insa volumul a fost mai mic decat sumele care au intrat in piata dupa ajungerea la scadenta a unor depozite mai vechi.
Totodata, necesarul de lichiditati al bancilor s-a diminuat, odata cu inaintarea in intervalul de constituire a rezervelor minime obligatorii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24