Eximbank, banca de stat dedicată finanţării exportatorilor, a raportat un profit net de 40 mil. lei în primul semestru, cu 26% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii bilanţului şi reducerii volumului de credite cu probleme.
Banca avea active totale de peste 4 miliarde de lei (circa 900 mil. euro) în primul trimestru, în creştere cu 4% faţă de anul anterior. Eximbank are o cotă de piaţă de circa 1%, iar la finalul anului trecut se situa pe locul 19 în sistemul bancar în funcţie de activele deţinute.
Eximbank acordă garanţii şi credite în nume propriu, dar şi garanţii în contul statului, iar expunerea nouă totală din primul semestru s-a ridicat la 600 milioane de lei, adică un plus de 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Optimizarea modelului de business s-a impus în condiţiile în care reducerea continuă a ratelor de referinţă pe piaţa bancară a avut un impact financiar major“, a declarat Traian Halalai, preşedintele executiv al Eximbank.
Banca nu a precizat care a fost evoluţia costurilor operaţionale sau a cheltuielilor cu provizioanele de risc, amintind doar că rata creditelor neperformante s-a redus de la aproape 9% la jumătatea anului trecut la 3,3% la finalul lunii iunie 2015. Majoritatea băncilor au raporatat creşteri ale profiturilor în primul trimestru din reducerea costurilor cu provizioanele, în condiţiile în care veniturile din dobânzi au scăzut vizibil.
Eximbank este specializată în acest moment pe finanţarea, garantarea şi asigurarea activităţii exportatorilor, dar Ministerul Finanţelor, acţionarul majoritar al Eximbank, se pregăteşte să transforme instituţia într-o bancă de dezvoltare. Halalai spune că procesul legislativ pentru transformarea în bancă de dezvoltare este aproape finalizat.
Banca este deţinută de statul român, prin intermediul Ministerului Finanţelor, cu o participaţie de 95,3%, iar restul acţiunilor sunt deţinute de cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF).