Bănci și Asigurări

Începe scandalul în lumea bancară: Şeful supravegherii de la ECB se opune fuziunii Deutsche-Commerzbank

Începe scandalul în lumea bancară: Şeful...

Autor: Ştefan Stan

19.03.2019, 12:17 774

Oficialul de top al BCE, care se ocupă cu supravegherea financiară, a criticat dur ideea creării unor ”campioni” europeni sau naţionali pentru a concura cu rivalii globali, ceea ce pune Banca Centrală Europeană într-un curs direct de coliziune cu eforturile Berlinului de a-şi proteja industria bancară printr-o fuziune între cei mai mari doi creditori, scrie Financial Times.  

În primul interviu acordat după ce a devenit preşedinte al Mecanismului de Supraveghere al BCE, Andrea Enria a spus că ”nu îmi place ideea unor campioni naţionali sau europeni. În condiţiile în care sunt un supervisor, nu ar trebui să promovez vreun deznodământ structural”, a spus el. 

Deutsche Bank şi Commerzbank au demarat discuţiile pentru o potenţială fuziune, după ce guvernul de la Berlin a anunţat că va susţine restructurarea necesară pentru a crea noul ”campion”.

Enria a refuzat să comenteze în raport cu planurile Deutsche şi Commerzbank, dar a insistat că autoritatea de supraveghere va ignora orice motivaţii politice din spatele propunerilor. ”Ce este relevant pentru noi este deal-ul care ne-a fost pus înainte, şi singurele lucruri care ne interesează sunt legate de sustenabilitatea proiectului”. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO