Deputatul PNL Daniel Zamfir, iniţiatorul controversatei legi a dării în plată, susţine că luni se va vota în plen această lege, care ţine capul de afiş al agendei publice încă din toamna anului trecut. Ieri, preşedintele Comisiei juridice Cătălin Boboc a propus introducerea pe ordinea de zi a Parlamentului legea dării în plată. Legea permite stingerea datoriei unui debitor dacă acesta este de acord să predea cheile locuinţei către bancă şi prin urmare renunţă la dreptul de proprietate a imobilului.
BNR a adus câteva propuneri pentru legea dării în plată, printre care excluderea programului guvernamental Prima casă din aplicabilitatea acetei legi. Însă după ce iniţial s-a crezut că programul va fi inclus în lege, s-a dovedit că voturile fuseseră de fapt la egalitate şi prin urmare această propunere urmează să fie discutată în plenul Senatului.
„Membrii celor două comisii (juridică şi economică - n. red.) propun plenului Senatului ca amendamentul din anexa numărul 3 (care stipulează că prezenta lege nu se aplică contractelor de credit Prima casă - n. red.) care a întrunit opt voturi pentru şi opt voturi împotrivă să fie supus votului în plen în vederea luării unei decizii“, se arată în raportul comun al comisiilor economică şi juridică.
Legea dării în plată, care vizează stingerea obligaţiilor asumate prin credite, ar putea fi discutată săptămâna aceasta în plenul Senatului, mai mult cu rol consultativ, întrucât Camera decizională este Camera Deputaţilor.