Bănci și Asigurări

Israelienii de la TBI Bank şi-au bugetat profit după doi ani pe piaţa locală

Israelienii de la TBI Bank şi-au bugetat profit după doi ani pe piaţa locală

Autor: Cristina Cuncea

23.04.2015, 00:00 469

"La 2 ani de la deschidere, sucursala din România a TBI Bank EAD Sofia a continuat creşterea, activele sucursalei depăşind 400 milioane lei, respectiv cu 26% mai mult decât la finalul primului an de activitate. Urmare a continuării investiţiilor în reţeaua de unităţi şi sistemul IT, sucursala înregistreaza pierdere de 1,9 milioane de lei în 2014. Dar, aşa cum se angaja încă de la lansare (...) a continuat perioada de doi ani de consolidare a businessului", se arată într-un comunicat al băncii.

Astfel, banca se aşteaptă ca 2015 să fie primul an cu profit.

În ceea ce priveşte portofoliul de credite, cea mai mare parte este reprezentată de IMM-uri, iar începând cu acest an, banca va lansa produse pentru persoanele fizice.

TBI Bank EAD Sofia este deţinută de grupul financiar TBIF Financial Services NV, prezent în România de peste 13 ani în servicii financiare-leasing, credite de consum şi carduri de credit, prin TBI Leasing IFN şi TBI Credit IFN.

Activele TBI Bank EAD Sofia erau, la finalul lui 2014, de 245,4 milioane de euro, din care 146 milioane de euro reprezintă creditele către companii şi persoane fizice.

Sucursala are 86 de angajaţi şi deserveşte 12.700 de clienţi.

AFACERI DE LA ZERO