• Leu / EUR4.9036
  • Leu / GBP5.4789
  • Leu / USD4.5570
Bănci și Asigurări

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, poate deveni prima companie acţionar majoritar într-un fond mutual din China

Business internaţional

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, poate deveni prima companie acţionar majoritar într-un fond mutual din China

Autor: Anelis Baciu

09.05.2019, 00:05 130

JPMorgan, cea mai mare bancă americană, ar putea deveni prima companie străină care devine acţionar majoritar într-un fond mutual din China, după ce partenerul său de joint venture a scos la vânzare o participaţie de 2% care poate aduce puterea în mâna americanilor, iar analiştii se aşteaptă ca banca de pe Wall Street să nu rateze oportunitatea, potrivit CNBC.

O mutare a JPMorgan spre acest scop ar veni într-un moment extrem de tensionat pentru legăturile SUA-China, în contextul în care vicepremierul chinez Liu He continuă negocierile comerciale pe care Donald Trump le-a perturbat după ce a anunţat la finalul săptămânii trecute un plan de a impune o nouă suită de tarife.

Pe fondul unei noi legislaţii anunţate la finalul anului 2017, managerii de active din afara Chinei pot ajunge să deţină până la 51% dintr-un joint venture din China, dar până acum nicio companie nu a reuşit această performanţă.

JP Morgan Asset Management deţine în prezent 49% din China International Fund Management, în timp ce Shanghai International Trust, o entitate controlată de Shanghai Pudong Development Group, deţine 51%.

Shanghai International Trust a anunţat că scoate la vânzare o participaţie de 2%.

ÑEste un moment extrem de critc pentru că are potenţialul de a deschide uşa pentru multe alte tranzacţiiî, spune Peter Alexander, fondator şi managing director al companiei de consultanţă Z-Ben Advisors.

Consultantul a declarat pentru CNBC că Ñare o convingere destul de mareî că JP Morgan va fi cumpărătorul şi că tranzacţia va fi urmărită foarte atent, încât va deveni o referinţă pentru alte firme străine care vor să devină acţionari majoritari în China.

Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9036
Diferență: 0,0633
Ieri: 4.9005
Azi: 4.5570
Diferență: 1,6666
Ieri: 4.4823
Azi: 5.4789
Diferență: -0,2839
Ieri: 5.4945
Azi: 4.9186
Diferență: 0,2241
Ieri: 4.9076